Băsescu: Salariul de europarlamentar este obiectivul celor mai mulţi dintre politicieni de a ajunge în PE

| 11 mai, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că cei mai mulţi dintre cei care vor să meargă în PE au ca obiectiv salariul de europarlamentar, iar despre cei care "se laudă" că au avut iniţiative a spus că este uşor să ai o mie de intervenţii, dar e mai bine să fii parte a unui proiect.

Şeful statului a spus că Uniunea Europeană nu este o formă fără fond, ea este extrem de concretă şi stabileşte obiective care sunt aplicabile în toate ţările. "Românii nu mai au voie să îi lase pe politicieni să ignore în explicaţia publică relaţia dintre România şi Uniunea Europeană", a mai spus Băsescu, precizând că viaţa românilor este extrem de influenţată de deciziile care se iau la Bruxelles, notează Mediafax.

"Toţi ar trebui să dăm o atenţie mult mai mare politicienilor care vor să meargă în Parlamentul European şi să ne facă să înţelegem de ce merg ei acolo. Eu vă pot spune, cunoscându-i şi ca activitate şi ca pregătire, că cei mai mulţi dintre ei au ca obiectiv salariul de europarlamentar", a arătat Traian Băsescu.

El a vorbit şi despre "modul cum se laudă toţi câte iniţiative, intervenţii au avut" în Parlamentul European.

"Vreau să ştiţi un lucru, în Parlamentul European este foarte uşor să ai o mie de intervenţii, dar este mai bine să fii parte a unui proiect mare şi tu să fii o părticică mică a acestui proiect, decât să ai o mie de proiecte mici, fără niciun impact pentru Uniunea Europeană", a mai declarat preşedintele Băsescu.


Preşedintele Băsescu a participat, sâmbătă, la Arad, la dezbaterea "Integrarea tinerilor în piaţa muncii prin crearea de locuri de muncă, investiţii şi creştere economică", organizată de Fundaţia "Mişcarea Populară".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ