Ponta: Abrogarea articolului 276 din Codul penal şi reorganizarea STS sunt urgenţele parlamentare

| 03 feb, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că urgenţele parlamentare ale începutului de sesiune privesc proiectul de lege de abrogare a articolului 276 din Codul penal, precum şi proiectul de lege referitor la reorganizarea STS.

"Ca şi urgenţe: la Senat o să rog azi să aprobaţi în comisie şi mâine în plen proiectul de lege privind abrogarea articolului 276 din Codul penal - este considerat de către toţi reprezentanţii mass-media, indiferent de opţiunea politică sau crezul pe care îl au, ca putând da loc la abuzuri, şi atunci dacă îl votaţi mâine la Senat, vine la Cameră şi putem după aceea să-l trimitem preşedintelui spre promulgare", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a arătat că a doua urgenţă priveşte proiectul de lege referitor la reorganizarea STS.

"De asemenea, se depune azi la Camera Deputaţilor proiectul de lege privind reorganizarea STS", a spus Ponta.

El a spus, totodată, că e necesar ca în prima săptămână a sesiunii parlamentare să se finalizeze textul Constituţiei revizuite.

"Tot azi, colegii care sunt membri ai Comisiei de revizuire a Constituţiei sunt deja la lucru. Trebuie în această săptămână să finalizăm textul, să-l trimitem la Comisia de la Veneţia şi să pregătim modificarea constituţională", a mai spus Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 feb, 2014
Calianu.
Renuntati la hotii politici.
Noul cod penal apara hotii si tortionarii. Domnul Ponta se opune modificarii noului cod penal si la presiunile D.N.A.,A.N.I,.Consiliu Superior a Magistraturii, Procuror General ,Presedentiei si a opinei publice,asa de "ochii soacrei"-chiar el personal a declarat ca la codul penal in sedinta de guvern va face o mica "ajustare". Desi codul penal va pune peste 400 de detinuti imediat in libertate,inclusiv o parte din cei 7 ministri si 20 de parlamentari,deja aflati in puscarie,inclusiv pe Adrian Nastase,ce in perioada 2000-2004 l-a facut pe domnul Ponta,"DOCTORE in stiinte juridice",folosindu-se metoda plagiaturii,adica un furt la nivel intelectual. La nivelul pollitic si puscariasi este un fel de ajutor reciproc. Daca domnul Ponta nu rezolva problema de fond si apara clientela lui politica, in frunte cu Adrian Nastase,Catalin Voicu,Relu Fenechiu,etc,alegerile viitoare sunt ca si perdute.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ