Ponta despre afirmaţia lui Nuland: Cele mai rele lucruri despre România le auzim de la câţiva români

| 03 oct, 2014

Victor Ponta a afirmat vineri, întrebat dacă vizează România afirmaţia subsecretarului de stat al SUA pentru Afaceri Eurosiatice, Victoria Nuland, privind protejarea anumitor parlamentari corupţi din unele state ale Europei Centrale, că nu ar trebui să ne mai prezentăm singuri mai rău decât o fac partenerii noştri.

"Cred că obligaţia noastră este de a nu ne mai prezenta noi singuri mai rău decât ne prezintă partenerii noştri. Eu m-am întâlnit cu doamna Nuland săptămâna trecută la New York şi am primit din partea doamnei Nuland, aşa cum am primit toţi la Bucureşti din partea vicepreşedintelui Joe Biden, aprecierea pentru rolul României şi pentru modul în care îşi fac datoria instituţiile româneşti. Întotdeauna cele mai rele lucruri despre România le auzim de la câţiva români, niciodată de la străini, întotdeauna de la români, parcă ei sunt duşmanii cei mai mari ai României, în frunte cu domnul Băsescu şi cu câţiva oameni apropiaţi domniei sale. Pe mine o să mă auziţi întotdeauna vorbind de bine despre România şi să ştiţi că şi în relaţia cu administraţia Statelor Unite şi cu cei de la Bruxelles acest gen de abordare serioasă şi mai mândră e eficientă', a spus Victor Ponta.

Citeşte şi: Victor Ponta: Băsescu stă la o masă tovărăşească cu premierul criticat, Viktor Orban

În context, premierul a menţionat că în urma unei astfel de abordări serioase în plan extern a fost obţinut portofoliul de comisar european pe Politici Regionale pentru Corina Creţu.

'La fel, în acest mod am reuşit să obţinem pentru România un portofoliu atât de important, cum este cel al Politicilor Regionale, doamna Corina Creţu tocmai de trei zile a primit acceptul unanim al comisiilor de specialitate pentru ca azi să citesc în presa din România că e refuzată. Numai în presa din România e refuzată doamna Creţu, adică avem şi noi un comisar foarte bun, care a fost aplaudat în unanimitate şi ne apucăm să îl mânjim cu noroi în România. Eo boală de care sper să ne vindecăm în viitor, dar e boală de 10 ani asta, de a ne da singuri cu noroi pe toate lucrurile bune le fac românii şi le face România. Eu sigur nu particip, ci dimpotrivă, sunt cel care vreau să conduc acest proces de a ne trata noi între noi cu respect, de a vorbi de bine despre România şi de a ne sprijini atunci când facem lucruri bune', a mai spus Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ