Povestea manuscrisului care descrie APOCALIPSA de acum 4000 ani

| 29 aug, 2014

Oera Linda a fost in posesia familiei de origine olandeza Linden pentru mai multe sute de ani si abia in 1876 a fost tradusa in limba engleza.

Cartea este controversata pentru ca numerosi specialisti sustin ca un asemenea manuscris nu ar putea exista, dar sa prezinte anumite fapte istorice care fie sunt necunoscute sau inca nedovedite a fi veridice.

Cu toate acestea, cartea este o adevarata comoara istorica pentru ca prezinta cu exactitate anumite fapte care s-au petrecut cu mult timp inainte ca civilizatia actuala sa ia fiinta. Istoria Europei antice este prezentata ca fiind una zbuciumata, in sensul in care manuscrisul misterios vorbeste despre o civilizatie numita Atland*, care si-a dus existenta in partea de nord a continentului. In acea vreme, Marea Britanie era despartita de continent de o delta impresionant de mare, potrivit efemeride.ro.

Incepand cu anul 2193 un eveniment necunoscut a produs o catastrofa se proportii. Timp de 3 ani, numeroase cutremure, eruptii vulcanice sau tsunamiuri s-au abatut peste intreaga lume. In cele din urma civilizatia europeana a fost redusa la tacere.



Oera Linda ne mai spune ca numeroase bule de foc au cazut din cer si au provocat cratere de dimensiuni foarte mari. Oamenii de stiinta au descoperit asemenea cratere in Estonia si in tarile nordice. Conform analizelor s-a stabilit ca acestea au o vechime de peste 4000 de ani si exista posibilitatea ca sa fie rezultate in urma impactului cu diverse corpuri ceresti.


Mai mult de atat, numeroase alte civilizatii de pe Terra si-au gasit sfarsitul in jurul anului 2200 i. Hr. Istoricii sustin ca inainte ca civilizatia akkadiana sa se stinga pentru totdeauna, salinitatea solului a crescut extrem de mult. Aceasta teorie are la baza posibilitatea ca inundatiile masive au contribuit la producerea dezastrului.

In Oera Linda este specificat faptul ca Imperiul Akkadian a disparut brusc in urma catastrofei globale care s-a petrecut cu putin timp inaintea anului de gratie 2200 i. Hr. De fapt, acesta este si momentul in care egiptenii antici au fost abandonati de catre zei si civilizatia lor a intrat in istorie. Numeroase alte zone de pe glob au fost afectate. In China antica, imparatul Yu a descris momentul ca o supernova a fost vazuta pe cer si apoi urgia s-a dezlantuit, in conditiile in care numeroase "pietre" au bombardat Pamantul. Acesta este timpul in care orasele indiene Mohenjo-Daro si Harappa au fost spulberate de pe fata pamantului.

Chiar daca aceste informatii sunt relatate cu lux de amanunte in manuscrisul misterios, ciudat este faptul ca nu s-a specificat despre ce a putut produce o catastrofa la nivel global.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 sep, 2014
Părintele Potlogărie
Fiilor, nu vă lasaţi ademeniţi de falsele moaşte, vechi, tari si urât mirositoare! Vă rog să veniţi la biserică pentru că am să vă poftesc sub patrafirul meu. Aici veţi găsi unicele moaşte vii, compuse dintr-un organ cilindric, vânjos şi lung de 20 de centimetri, cu cap gros, precum şi două bile păroase şi mari asemeni unor ouă de struţ. Sunt fierbinţi, primitoare, izvorăsc o mireasmă dulce de ştromeleag şi dacă le molfăiţi alene, veţi trezi izvorul de mir sub forma unui jet alb, lăptos, fierbinte si reconfortant. Aşadar, nu mai aşteptaţi, ci poftiţi la coadă, la adevăratele moaşte făcătoare de minuni ale părintelui Potlogărie!
03 sep, 2014
Preafericitul Daniel Trafaleteanul
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de ċăċat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de ċăċat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat ċăċat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit să consume ċăċat în timpul slujbelor, ci şi-au luat şi câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat ċăċat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de ċăċat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce ċăċat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de ċăċat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de ċăċat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce ċăċat în afara ţării, chiar şi prin moschei, sinagogi sau temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de ċăċat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
03 sep, 2014
Părintele Urticarie
Maica Ecaterina şi maica Filofteia sunt prezente la slujba de Izvorul Tămăduirii:
- Ai luat agheasmă ?
- Eee, am luat p~~a.
- Şi eu, ca proasta, am luat agheasmă!

***
Măicuţele mergeau pe bicicletă prin curtea mănăstirii. Maica stareţă:
- Nu mai faceţi atâta gălăgie, fetelor, că vă pun şaua la loc!

***
Un fost elev, la reuniunea de 10 ani, se adresează profesorilor săi din liceu:
- Stimaţii mei profesori, mă tot frământă o întrebare: chiar atât de idiot eram, de mă tot lăsaţi corigent?
- Vaaai, se poate, părinte?

***
- De ce mai au creier ortonauţii?
- Pentru că gestul contează.

***
Merge o femeie la un popă:
- Părinte, spovedeşte-mă. I-am făcut l~~a lui bărbatu-mi-o.
- Femeie, spune de trei ori Tatăl Nostru şi apoi mergi la râu să te speli pe mâini!
Pleacă femeia să se spele după ce a spus Tatăl Nostru, apoi ajunge acasă.
Soţul: Unde ai fost Mărie?
- La râu, să mă spăl.
- Si cụ cine te-ai întâlnit acolo?
- Cụ preoteasa, făcea gargară.

***
- De ce merge Iisus pe apă?
- Orice rąhąt pluteşte.

***
- Care este numele real al lui Iisus?
- Conchita Wurst.

***
Un pedofil, după moarte, rătăcind pe la poarta Raiului, către Sfântul Petru:
- Îl caut pe pruncul Iisus. Este aici?

***
- De ce Iisus nu s-a născut în Epoca de Piatră?
- Pentru că nu existau cuie.

***
- Care este diferenţa dintre Iisus şi o icoană a lui Iisus?
- Pentru icoană ai nevoie de un singur cui.

***
- Care este deosebirea dintre o femeie şi o biserică?
- În biserică mai întâi intri şi tocmai apoi te rogi.

***
- De ce moare Iisus în fiecare an?
- De supărare, pentru că vede că ortonauţii sunt din ce în ce mai idioţi.

***
- Se poate ruga un ortonaut în patru labe?
- Evident că da: una de dimineaţă, două la prânz şi una seara.
03 sep, 2014
Fratele Filimon Felasie
Fiilor drept-credincioşi, citiţi următoarele adevăruri despre viaţa cea binecuvântată a părintelui Arsenie Boca şi luaţi aminte că veţi putea intra în Împărăţia Cerului doar dacă le veţi mărturisi întru mântuirea cea dătătoare de viaţă veşnică:

► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a fost cel care a creat prima carte de colorat inspirată din mitologia ęvręíąscă. Aceasta este Biblia. În cųrând va fi lansată şi pe vinil în interpretarea părintelui Maricel Pedofileanul.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul Euro 666.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ