Președinții - senatori pe viață: o idee de analizat la rece

| 18 iun, 2014

Un corp senatorial al foștilor președinți, ca factor de mediere și echilibru mai ales în crizele politice parlamentare, poate fi imaginat, mai ales având în vedere rolul de mediator neutru prevăzut pentru președinte în Constituție.

Pe fondul conflictului latent dintre șeful Senatului și șeful statului, rămas fără invitație la sesiunea solemnă cosacrată aniversării a 150 de ani de la înființarea Camerei Superioare a Parlamentului, premierul Victor Ponta a venit cu o propunere surprinzătoare. ”Sunt absolut convins - şi s-ar putea şi nu vreau să fie interpretat greşit, ca un semn de parti-pris pentru cineva care a fost sau vreun semn de simpatie pentru cineva care este acum preşedinte al României - cred că foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept”, a declarat primul ministru Ponta, care a mai adăugat că nu i se poate cere unui fost președinte să meargă să candideze în colegii, în rând cu ceilalți candidați.

O astfel de propunere este cel puțin interesantă și pare să se bazeze pe legi similare existente în alte state. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, Former Presidents Act era o lege federală din 1958 prin care se garantau mai multe beneficii pe durata vieții foștilor președinți americani. De menționat că înaintea acestei legi, președinții americani nu aveau prevăzute niciun fel de beneficii, pecuniare sau de alt fel. Legea inițială a fost amendată în 1997, reducând durata protejării acestora cu ajutorul Secret Service la 10 ani, amendament asupra căruia s-a revenit și a fost finalmente eliminat în 2012. În prezent foștii președinți americani și familiile acestora beneficiază de protecția Secret Service pe toată durata vieții. Sigur, toate acestea cu titlu de exemplificare și evident limitate de faptul că funcția de senator onorific pe viață nu este atât un beneficiu personal, cum ar fi o pensie sau protecția serviciilor de pază și protecție, ci mai degrabă un privilegiu politic.

Propunerea este, cum spuneam, interesantă și cere o dezbatere la toate nivelurile, sine ira et studio, foarte probabil în cursul anului viitor când ecourile actualei confruntări electorale se vor fi stins.

Dacă este un privilegiu politic, se cere motivat și explicitat. Poate fi eventual imaginată ca o funcție onorifică, deci implicând anumite limitări. Sunt foarte multe de spus și subiectul nu este ușor, căci nu există un precedent în istoria recentă a României. Un corp senatorial al foștilor președinți, ca factor de mediere și echilibru mai ales în crizele politice parlamentare, poate fi imaginat, mai ales având în vedere rolul de mediator neutru prevăzut pentru președinte în Constituție. Dar până atunci trebuiesc înlăturate suspiciunile că ar fi vorba de o sinecură sau de privilegii abuzive sau, și mai rău, de încercarea menținerii unei imunități în fața legii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 iun, 2014
goPontaNemaPrezident
eu cred ca daca sponsorul vostru ar fi "tras o flegma"(scuzati vulgaritatea expresiei),a doua zi,vreo 6-7 iobagi virtuali ai lui Sultanescu,ar fi dorit s-o "analizeze" la rece...
dupa ce,in prealabil,fac o tombola,care s-o deguste..
18 iun, 2014
mihaela
dle Sultanescu,rugati-l pe Dl.Ponta,sa modifice putin propunerea...
as dori ca toti senatorii sa fie pe viata presedinti..
daca nu toti,unul,prin tragere la sorti...
mi-as dori sa fie Mircea..
semnat:Mihaela,dragostea mea...
18 iun, 2014
LOL
măi, cantautor
Tu pe zi ce trece devii mai ciocoflender, în sensul vulgar. De unde atâta frustrare? Nu mai plătește partidul, nu te mai suține nevasta? Ești trist, transpirat și prăfuit. Eu zic să te lași de politică. Îți stătea mai bine ca habarnamist sportiv.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ