Ion Iliescu: Mă opun intenţiei de a desfiinţa Senatul

| 17 iun, 2014

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a susţinut în şedinţa solemnă de marţi consacrată aniversării a 150 de ani de activitate a Senatului că "Senatul şi Camera Deputaţilor nu sunt fabrici de legi".

Ion Iliescu a punctat faptul că, încă de la înfiinţarea sa, Senatul a jucat un rol de 'moderaţie, arbitraj şi de temperare a celorlalte instituţii ale statului', adăugând că nu susţine ideea unui Parlament unicameral.

"M-am opus şi mă opun intenţiei de a desfiinţa Senatul sub pretextul eficientizării sistemului. Democraţia nu este un societate pe acţiuni. Nu o poţi analiza aşa cum o faci cu un SRL. (...) A spune că desfiinţăm Senatul şi reducem numărul parlamentarilor din motive de economii bugetare este cea mai bună dovadă de refuz al democraţiei', a spus Iliescu, adăugând că şi-ar dori să vadă în Parlament mai multe dezbateri 'cu adevărat politice" pe teme de interes pentru români.

Fostul preşedinte a mai spus că se simte nevoia simplificării cadrului legislativ astfel încât cetăţenii să ajungă să cunoască, în mai mare măsură, proiectele legislative aprobate de către Parlament.

"Senatul şi Camera Deputaţilor nu sunt fabrici de legi, nu au o normă de producţie legislativă. Multe dintre insatisfacţiile românilor vin din supra legiferare. Avem prea multe legi, prea puţin cunoscute şi cu atât mai puţin aplicate sau respectate. De aici şi nevoia simplificării şi raţionalizării cadrului legislativ. Senatul va avea în perspectiva schimbărilor administrative un rol şi mai aplicat ca reprezentant al comunităţilor locale', a afirmat preşedintele de onoare al PSD.

Iliescu a mai spus că, în opinia sa, 'raţional şi corect' ar fi ca o dată la 10-15 ani Constituţia să fie revizuită astfel încât să fie efectuate corecţiile necesare fără însă a afecta prevederile fundamentale, 'cum este cazul celor care privesc sistemul bicameral'.

Tag-uri: ion iliescu, psd, senat
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ