Crin Antonescu despre grupul Tăriceanu: Sunt nişte bieţi pripăşiţi la uşa PSD

| 16 iun, 2014

Crin Antonescu, fostul preşedinte al PNL, a declarat luni că parlamentarii asociaţi grupului iniţiat de senatorul Călin Popescu Tăriceanu 'luptă' împotriva partidului şi s-a exprimat pentru excluderea acestora din PNL.

Crin Antonescu, fostul preşedinte al PNL, a declarat luni că parlamentarii asociaţi grupului iniţiat de senatorul Călin Popescu Tăriceanu 'luptă' împotriva partidului şi s-a exprimat pentru excluderea acestora din PNL.

'Eu, personal, dar nu mai este din fericire pentru mine responsabilitatea mea practică, exclusivă, eu cred că în orice partid serios fiecare membru, cu atât mai mult un parlamentar, pentru că e vorba de câţiva parlamentari, trebuie să răspundă la întrebarea următoare: sunt în acest partid sau sunt într-o organizaţie, partid, asociaţie care luptă împotriva propriului meu partid? Tăriceanu şi ceilalţi îşi pot lua orice nume pompoase de grupuri, de iniţiative, de identitate, de salvare, sunt nişte bieţi pripăşiţi la uşa PSD, care execută dispoziţii de partid ale PSD iar cei care se asociază cu aşa ceva este evident că nu mai au nimic comun cu PNL că sunt adversari declaraţi ai acestuia. Din acest punct de vedere pentru mine lucrurile sunt foarte simple şi sper să fie simple cel puţin până la congres. Imediat după congres şi pentru conducerea partidului care va fi aleasă atunci', a afirmat liberalul, întrebat dacă parlamentarii care s-au afiliat grupului lui Tăriceanu ar trebui excluşi din PNL.

Antonescu a arătat că a luat parte la şedinţa grupului PNL din Senat unde le-a explicat colegilor deciziile pe care le-a luat, precizându-le că nu există nici un alt motiv, nici intern, nici extern, nici văzut, nici nevăzut, decât cele anunţate public la momentul prezentării deciziei de a se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 aug, 2014
ThSs20ZUa
26j557owWS
This is what we need - an insight to make evenyore think http://crsygucc.com [url=http://lowzguqg.com]lowzguqg[/url] [link=http://ymjrlfz.com]ymjrlfz[/link]
21 aug, 2014
YRFDNkcy
pTb50kZGT0
We need more inghists like this in this thread. http://xtvsqerx.com [url=http://tyiofg.com]tyiofg[/url] [link=http://cutibkmjot.com]cutibkmjot[/link]
21 aug, 2014
udT96m3ZuUd
ZdXc2egK
Heather MaloneDemocracy may allow people the opoirtunpty to filter out those whom are not worthy, but that doesn't mean that the people will do that. Based on historical evidence, the people who get elected tend to be purposely less intelligent, because being intelligent makes you part of an elite,' and Americans don't like that. People who have the ability to get elected should in no way be allowed to be involved in politics because they are loud, pugnacious suck-ups with questionable motives (at best), this being proved by the fact that they can win. The founding fathers certainly did not make this country democratic, we started out as a republic, although ever since then we have pushed further and further towards democracy.
18 aug, 2014
uPXgTomRm
L1LtSsYdt
Yo, good loiokn out! Gonna make it work now.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ