Andrei Chiliman a plecat acasă. Mandatul de arestare a expirat

| 19 iun, 14:40

Andrei Chiliman a fost reținut 24 de ore de procurorii DNA, care l-au dus la ÎCCJ cu propunerea de arestare preventivă. Pentru că ședința de judecată a durat mult, mandatul de reținere a expirat, iar Chiliman a plecat acasă.

 

”Nu sunt vinovat de nimic.” le-a spus Chiliman judecătorilor și a repetat același lucru la ieșirea din sediul ÎCCJ. Acum, magistrații decid dacă emit mandat de arestare preventivă sau o altă măsură preventivă.

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost adus vineri cu o dubă a Poliției la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se va judeca cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a acestuia, într-un dosar în care este acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată.

Andrei Chiliman a fost reținut joi de procurorii DNA din Ploiești, alături de Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) și Ion Brad (consilier local), pentru care procurorii cer, de asemenea, arestarea preventivă.

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Citeşte şi:  Dosarul Chiliman: Mita colosală încasată de primarul sectorului 1, reţinut de procurorii DNA


Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.

DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Gruparea ar fi obținut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos și Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plățile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 — 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică.

De asemenea, grupul a obținut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.

Acest dosar a fost constituit în urma investigațiilor derulate de DNA Ploiești într-un alt dosar, în care sunt cercetați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, și directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru.

Pe 16 iunie, procurorii anticorupție au dispus conexarea celor două dosare, avându-se în vedere legătura dintre faptele cercetate, care au același obiect, respectiv cea referitoarea la fapte care au legătură cu executarea unor contracte derulate în cadrul proiectului ''Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova'', cu o valoare totală de peste 162,7 milioane euro, și cea referitoare la faptul că, în perioada 2006—2015, persoane ce dețin sau au deținut funcții în partide politice și funcționari publici cu atribuții de conducere au pretins și primit sume de bani pentru atribuirea contractelor de utilitate publică pentru sectorul 1 al Capitalei.

Procurorii au descoperit că o parte din banii încasați de SC Romair Consulting SRL din fonduri publice (inclusiv din cei încasați de la SC Hidro Prahova SA) au fost tranzitați, la dispoziția lui Boeru, fără a avea la bază justificări economice reale, scoși în numerar și folosiți în interesul personal al acestuia pentru plata unui comision, în schimbul sprijinului care i-a fost acordat în vederea obținerii, de la Primăria Sectorului 1, a contractului având ca obiect ''Prestarea serviciilor de gestionare a proiectelor de construcții privind lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier''.

Banii, în cuantum de 300.000 lei, au fost plătiți în vara anului 2012, numerar, la sediul administrației locale, prin intermediul reprezentantului unui agent economic care avea subcontractate o parte din lucrări de la SC Romair Consulting SRL, și al lui Bogdan Pițigoi, la acel moment director al Direcției Investiții din cadrul Primăriei sectorului 1.

Vlad Moisescu ar fi intrat în posesia banilor prin intermediul persoanelor sale de încredere, Ioana Costescu și Ion Brad.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ