Procesul lui Dan Voiculescu privind controlul judiciar se suspendă

| 24 iul, 2014

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea procesului în care Dan Voiculescu contestă controlul judiciar impus de procurorii DNA în dosarul de şantaj.

Curtea de Apel a decis joi să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept, şi anume, dacă Dan Voiculescu avea dreptul să facă o contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti din 10 iulie, instanţă care nu a fost de acord cu ridicarea controlului judiciar.

În consecinţă, procesul se suspendă până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da o soluţie în această chestiune de drept.

Citește și: Dan Voiculescu află joi dacă scapă de controlul judiciar

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la începutul lunii iulie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Dan Voiculescu, acuzat de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial.

Dan Voiculescu a atacat decizia procurorilor la Tribunalul Bucureşti, instanţă care i-a respins pe 10 iulie acţiunea, după care el a făcut contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti.

'Dan Voiculescu a ameninţat direct sau prin intermediari oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare. Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu suma de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia', susţine DNA.

Procurorii mai arată că un al doilea om de afaceri, tot denunţător, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestuia.

'Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării. Ca modalitate de abordare folosită de către Dan Voiculescu, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3', mai spune DNA.

În perioada în care se află sub control judiciar, Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ