Narcisa Iorga, la DNA: Procurorii sunt foarte interesaţi de ce se întâmplă în CNA

| 24 iul, 2014

Narcisa Iorga, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a declarat joi că procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt foarte interesaţi de ceea ce se întâmplă în CNA.

 

Narcisa Iorga a fost audiată joi la DNA, în calitate de martor, în cazul plângerii depuse împotriva Laurei Georgescu de către PP-DD.

'Nu pot să vă spun ce m-au întrebat (procurorii, n.r.). Pot să vă spun că sunt foarte interesaţi de ce se întâmplă în CNA şi am dat toate detaliile care mi-au fost cerute. Nu am făcut un denunţ, am fost citată ca martor şi am dat o declaraţie de martor cu privire la posibile fapte de corupţie şi conexe acestora. La CNA este o atmosferă foarte încărcată, blocaj instituţional. Aşa cum am mai spus, instituţia nu funcţionează din 19 iunie, cu excepţia unei şedinţe de marţi, în care am putut să ne întrunim, pentru că Laura Georgescu nu a fost prezentă. Asta este şi solicitarea mea şi a altor doi colegi, să funcţionăm fără Laura Georgescu. Este posibil, cvorumul este de 8 membri din 11', a declarat Narcisa Iorga după ce a ieşit din sediul DNA.

Citeşte şi: Narcisa Iorga (CNA): Antena 3 a împins un om să se sinucidă

Audierile în acest caz au loc după ce preşedintele PP-DD, Simona Man, şi Liliana Mincă, deputat PP-DD, au depus la Direcţia Naţională Anticorupţie o sesizare privind posibilele acte de corupţie ale preşedintelui CNA, Laura Georgescu, şi solicită demisia acesteia.

'Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a înregistrărilor care dovedesc că Laura Georgescu, în calitate de preşedinte al CNA, încearcă să obţină foloase care nu i se cuvin, sub formă a cinci laptopuri, pentru faptul că aceasta favorizează şi protejează anumite persoane şi televiziuni, PP-DD cere demisia Laurei Georgescu din funcţia de conducere a Consiliului Naţional al Audiovizualului, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit textului denunţului, PP-DD solicită începerea urmăririi penale şi tragerea la răspundere pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Laura Georgescu este un om de proastă calitate, trebuie să plece de la CNA

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ