Pro TV a încasat de la cablişti o sumă pe care Antenele lui Voiculescu nu au obţinut-o nici cu şantaj

| 06 aug, 2014

Cel mai importat post de televiziune din România, Pro TV, a reuşit să încaseze de la cablişti o sumă impresionantă, pe care eternii contracandidaţi - Antena Group - nu au reuşit să o obţină nici prin metode pentru care acum sunt acuzaţi de şantaj.

Compania CME, deţinătoarea televiziunii Pro TV, a făcut publice datele pe prima jumătate a anului, date care arată că Pro TV a încasat de la societăţile de cablu 23 de milioane de dolari, în creştere cu 121% faţă de prima jumătate a anului trecut.

Decizia Pro TV de a ieşi din grila posturilor obligatorii la retransmisie a fost un pariu câştigător. Compania a reuşit să-şi dubleze veniturile de la cablişti, iar banii din vânzarea audienţei - principalul model de business al televiziunilor - au ajuns la aproape 60 de milioane de euro.

Citeşte şi: Câţi bani a încasat Pro TV în prima parte a anului

Per total, cel mai important post de televiziune din România a încasat aproape 111 milioane de euro în prima jumătate a anului.

VEZI AICI: Veniturile defalcate ale CME în România

Datele  financiare prezentate de oficialii Pro TV au arătat că renunțarea la  grila “must carry” a fost una de bun augur pentru finanțele companiei CME. Pro TV a ieșit din lista posturilor transmise obligatoriu în iulie anul trecut.

Cum se stabilește grila must carry

Consiliul Național al Audiovizualului stabilește la începutul fiecărui an o listă cu posturile obligatorii pe care operatorii de cablu trebuie să le aibă în grilă. Lista cuprinde posturile Televiziunii Publice, cât și o listă de posturi comerciale ordonate după audiență. Pentru 2014, lista televiziunilor obligatorii la retransmisie pentru cablişti se regăsesc 31 de televiziuni private, selectate în ordinea indicelui anual de audienţă: Antena 1, Kanal D, Antena 3, Prima TV, Naţional TV, România TV, Realitatea TV, B1 TV, Antena Stars, Favorit TV, Taraf TV, Euforia Lifestyle TV, Digi 24, Kiss TV, Mynele TV, Gsp TV, Trinitas TV, UTV, Naţional 24 Plus, Music Channel, Look TV, Neptun TV, Speranţa TV, Naşul TV, H!T Music Channel, Trasilvania L!ve, TVH, Inedit TV, Alfa Omega TV, Credo TV şi Travel Mix.

Pro TV a ieşit din lista must carry pentru a putea negocia preluarea individuală cu fiecare companie de cablu. Operatorii de cablu nu puteau să nu aibă în grilă cel mai urmărit post TV din România şi să rişte să piardă din clienţi, astfel au decontat către Pro TV o sumă considerabilă: 23 de milioane de dolari.

Cum a încercat Voiculescu să ia bani de la cablişti

Şi Antena Group a încercat să-şi rotunjească veniturile pe seama cabliştilor, numai că a sfârşit într-un proces de şantaj.

Antena 3 a fost postul care a făcut marcaj strâns la cea mai importantă companie de cablu din România, RCS-RDS, pentru a-i determina să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani pentru retransmiterea posturilor din curtea Intact.

"Negocierile" au declanşat un scandal imens, în care directorul grupului Antena, Sorin Alexandrescu, este acuzat că a şantajat RCS-RDS, afacere cu care atât Dan Voiculescu, cât şi fiica sa, Camelia Voiculescu (proprietarul oficial al companiei), erau la curent şi o coordonau.

Care erau metodele folosite de grupul Intact pentru a constrânge partenerii de business

"Începând cu data de 22 aprilie 2013, au fost difuzate pe postul TV Antena 3, sub forma unor ştiri, materiale cu caracter denigrator la adresa părţii vătămate (RCS-RDS - n.r.). În plus, începând cu data de 9 mai 2013, în scopul menţinerii şi amplificării stării de temere induse părţii vătămate, pe postul de televiziune Antena 3 şi pe cele aparţinând SC Antena TV Group SA, a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată", a precizat DNA.

Cât vroiau să încaseze de la cabliști

"În intervalul 16 aprilie 2013 - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu a constrâns, în mod repetat, partea vătămată Ioan Bendei, administrator al unei societăţi comerciale, ameninţând-o cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare pentru aceasta de natură a-i afecta viaţa personală şi cariera profesională. În această modalitate, cel în cauză a urmărit să-l determine pe Ioan Bendei să semneze în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând Antena TV Group SA în condiţii prestabilite, respectiv pe o perioadă de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implica încasarea unui preţ de 0,6 euro/lunar/abonat", susţine DNA.

Citeşte şi: DNA îi prezintă lui Sorin Alexandrescu materialul de urmărire penală în dosarul de şantaj

Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Ioan Bendei, director RCS-RDS, că dacă nu încheie un contract cu Antena, va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Practic, Sorin Alexandrescu și proprietarii Antena Group (familia Voiculescu) mizau pe faptul că informația privind vânzarea drepturilor TV pentru transmiterea Ligii 1 îl va face pe reprezentantul RCS să accepte condițiile de forță impuse de Antena Group.

Citește și: Stenograme Voiculescu: "Tati, depuneţi plângere penală!" Ţinta: RTV, B1 şi RCS

De la peste şapte milioane de euro directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.

Citeşte şi: Dan Voiculescu: şantajul se face la persoană, nu la companie

Sorin Alexandrescu ar fi discutat cu Camelia Rodica Voiculescu despre adresa trimisă lui Bendei, emisă de Intact Publishing, potrivit procesul verbal de redare a înregistrării convorbirii telefonice care a avut loc între cei doi în 26 aprilie, au arătat procurorii. Camelia Voiculescu i-ar fi atras atenţia lui Alexandrescu să aibă grijă: "Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia".

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 aug, 2014
Costin
.
In primul rand, banii luati de la cablisti palesc in comparatie cu cei luati de la rating si din reclame. Asa ca prostv-ul nu este peste Antena 1 la capitolul incasari. La general Intact este cu mult peste Media pro la incasari.
07 aug, 2014
pixel
da da da da
era o vorba - ”si marmota invelea ciocolata in staniol” :)))) fix asa si cu stirea asta
07 aug, 2014
Librarul
vise
pro tv a apus. astea sunt vise de noapte ale celor care au apucat sa se ”bucure” de apusul fostului trust din protopopescu
06 aug, 2014
mihu
.
Ce articol de rahat... Cred ca asta are in cap si ala care s-a chinuit sa-l scrie.
06 aug, 2014
Pedagogul
Antena 1 - cel mai bun post tv
Cel mai important post de televiziune din Romania este Antena 1. Pro tv este in acest moment la pamant.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ