Romeo Stavarache, trimis în judecată pentru luare de mită în valoare de peste 2,3 mil. lei

| 25 iul, 2014

Romeo Stavarache, fostul primar al municipiului Bacău, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru cinci infracţiuni de luare de mită.

Romeo Stavarache a fost trimis în judecată alături de Liviu Goian (trei infracţiuni de complicitate la luare de mită), Liviu Vasile Cenuşă (două infracţiuni de complicitate la luare de mită), ambii în stare de arest, şi Costel Căşuneanu (dare de mită) şi Constantin Apostol (complicitate la luare de mită), ambii în stare de libertate.

Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi, a pretins şi primit, în perioada 2008-2011, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.

Citeşte şi: DNA: ROMEO STAVARACHE, şpagă de 50% din valoarea contractului public

'La începutul anului 2008 (Romeo Stavarache - n.r.) a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare ce era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 - octombrie 2011, inculpatul Stavarache Romeo a primit, suma totală de 810.670 lei', se mai arată în comunicat.

În ianuarie 2009, Romeo Stavarache a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive.

'În luna aprilie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la acelaşi om de afaceri, un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 - septembrie 2011, Romeo Stavarache a primit de la omul de afaceri, suma totală de 1.259.789,03 lei', arată DNA.

Citeşte şi: Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, spune că este nevinovat

Romeo Stavarache a mai fost trimis în judecată într-un dosar pentru pentru tentativă la abuz în serviciu la începutul acestui an.

Pe lângă primarul Bacăului procurorii DNA au mai trimis în judecată pe MUNTIANU GHEORGHE, la data faptelor şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei municipiului Bacău, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de tentativă la abuz în serviciu, uz de fals, conflict de interese şi  PIRCU GAVRIL, la data faptelor director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, în prezent şef serviciu la Serviciul Patrimoniu, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de tentativă la abuz în serviciu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ