Mircea Duşa: Proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, NECONSTITUŢIONAL

| 19 sep, 2014

Ministrul Mircea Duşa, care este deputat de Harghita, a subliniat că tema autonomiei este adusă în atenţie la fiecare campanie electorală de anumiţi politicieni care reprezintă judeţele Harghita, Covasna şi Mureş şi a punctat faptul că proiectul de lege lansat în dezbatere de conducerea UDMR încalcă mai multe prevederi constituţionale.

'Sigur că fiecare parlamentar, fie el senator sau deputat, poate depune iniţiative legislative, dar acestea trebuie să fie constituţionale, ori acest proiect privind autonomia celor trei judeţe este profund neconstituţional. Este în contradicţie cu articolul 1 din Constituţie, dar şi cu articolul care se referă la organizarea administrativ teritoriale ale ţării şi cu alte prevederi constituţionale', a declarat Mircea Duşa, pentru AGERPRES.

Ministrul Apărării a precizat că îl deranjează foarte tare prevederea privind obligativitatea românilor de a învăţa limba maghiară, pe care o consideră o exagerare. 'Ce mă deranjează foarte mult - nu am studiat acest proiect şi nici nu-l voi studia pentru că este un lucru inutil - dar prevederea din proiectul de lege cu privire la obligativitatea românilor din cele trei judeţe de a învăţa limba maghiară mi se pare o exagerare şi nu poate fi făcută această afirmaţie nici ca o glumă proastă. Acest proiect de lege nu va trece prin Parlamentul României şi sunt sigur că niciun parlamentar nu va vota acest proiect de lege', a conchis Mircea Duşa.

În proiectul de autonomie supus dezbaterii publice de UDMR, se arată că limba maghiară va deveni limbă oficială în Ţinutul Secuiesc, alături de limba română şi se va preda începând cu clasa a II-a în şcolile româneşti din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, iar redactarea bilingvă este obligatorie. De asemenea, funcţionarii din instituţiile publice din regiune trebuie să cunoască şi limba maghiară.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ