Radu Mazăre: Sunt un luptător dar nu mai vreau să trăiesc cu hăituiala asta a DNA

| 10 oct, 2014

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a afirmat, vineri, că este un luptător, însă nu mai poate trăi 'hăituit' de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), exprimându-şi totodată speranţa că după alegerile prezidenţiale 'se schimbă sistemul şi nu vor mai fi slugile lui Traian Băsescu la butoane'.

"Dar, sunt un luptător, de 10 ani să te baţi cu hidra asta... că e o hidră... este evident că e vânătoare. Şi ştiţi, stăteam şi mă gândeam, bă ce or mai avea cu mine..., că ăsta mai are puţin, o lună şi pleacă. Că acum eu cred că este ocupat cu Bercea, nu mai are timp de mine. Dar, cred că am devenit o obsesie pentru ei, dacă nu au reuşit să mă înfunde şi să mă prindă cu ceva. (...) Din păcate, nu mai putem să ne gândim la mersul primăriei şi la ce facem. Stăm de dimineaţa până seara şi dăm documente, dăm explicaţii la DNA. (...) A fost anchetat tot ce s-a făcut în primăria asta din 2000 până în 2014 (...) şi tot nu m-au agăţat. Dar, nu mai vreau să trăiesc aşa, sunt luptător, dar obosesc şi eu la un moment dat. (...) Nu se poate în felul ăsta în România. Eu sper ca după alegeri să se întâmple ceva, să se reglementeze într-un fel ..., să fie o lege de răspundere a magistraţilor. Nu se poate hăituiala asta pe care v-am arătat-o, nu este normală, asta este o vânătoare. (...) Se schimbă sistemul, nu vor mai fi slugile care sunt acum la butoane', a spus primarul Constanţei, într-o conferinţă de presă.

Acesta a explicat în ce constă 'hătuiala' făcută DNA, prezentând mai multe adrese prin care procurorii solicită continuu diverse documente cu privire la activitatea derulată de municipalitate.

'Hai să vă arăt cum se desfăşoară lupta anticorupţie în Constanţa, mai exact împotriva mea personal, pe obsesia lor, Radu Mazăre, pe care nu au reuşit să-l înfunde în 10 ani. Uite ce se cere în Constanţa şi ce se urmăreşte în această ultimă perioadă, ca să vedeţi cu ce mă confrunt. Ordonanţa procurorului, Ministerul Public (...) se trimite această ordonanţă evaluatorilor care au avut contract cu primăria şi li se cer toate rapoartele de evaluare având ca obiect imobile întocmite pentru primărie în intervalul 2004-2008. Uite, document transmis în 2014 de DNA Constanţa. Deci, toate evaluările, în intervalul 2004-2008 făcute de firmele de evaluare care au fost luate pe bază de licitaţie la primărie. (...) Poate procurorul găseşte ceva şi-l agaţă pe Mazăre, fir-ar mama lui să fie, că nu putem să-i facem nimic. Hai să vă mai arăt (...) din 2013, (...) vă rugăm să ne comunicaţi dacă în intervalul 2006-2008, la biroul dumneavoastră a fost autentificat vreun contract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri situate în staţiunea Mamaia. Astfel de documente au fost transmise tuturor notarilor din Constanţa. (...) Hai să vă mai arăt, (...) cer din 2011 până în prezent, planurile urbanistice, regulamentele locale de urbanism, (...). Hai să luăm tot ce a aprobat primăria, PUZ-uri, planuri de urbanism în doi ani de zile, să râcâim în ele şi poate poate mai găsim ceva', a afirmat Radu Mazăre, menţionând că şi Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) îl cercetează tot la comanda DNA.

Radu Mazăre a declarat că, pe lângă toate aceste verificări ale DNA, a ajuns să fie anchetat, pentru aceeaşi faptă, atât de procurorii DNA Bucureşti, cât şi de procurorii DNA Constanţa, însă cu concluzii diferite ale cercetărilor.

'Asta se întâmplă în România şi în Justiţia lui Băsescu. Sunt anchetat de aceeaşi instituţie a statului, pentru aceeaşi faptă - vânzarea unui teren, de doi colegi procurori de la DNA, unul spune că aveam voie să-l vând, altul spune că nu aveam voie să-l vând. Unul spune că valora 15 milioane, altul spune că valora 5 milioane', a precizat primarul Constanţei.

Citeşte şi: Mazăre: Nicuşor Constantinescu e disperat să revină în ţară, dar dacă vine aici şi îl bagă la beci?

Tag-uri: DNA, Radu Mazăre
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ