S-a aflat ce se întâmplă cu terasa "LA MOTOARE" de pe acoperişul TNB. Cum arată noul teatru cu o lună înainte de deschidere

| 30 mar, 15:01

Teatrul Naţional din Bucureşti se redeschide oficial la finele lunii viitoare, după îndelungata reconfigurare începută pe 28 martie 2011.

Teatrul, care a permis reprezentaţii în sălile nou-deschise şi în timpul lucrărilor, păstrează multe din elementele vechi – modernizate, reparate, recolorate -, dar vine cu săli şi spaţii noi, deschise, multicolore, făcute să ţină publicul la TNB o zi întreagă, cu loisir, nu doar spectacole.

Terasa “La Motoare” nu va mai fi “la motoare”, iar “Lăptăria lui Enache” are un statut incert. Reprezentanţii Lăptăriei dau asigurări că vor participa la licitaţie pentru a readuce "Lăptăria lui Enache" la TNB.

Directorul TNB, Ion Caramitru, spune că Teatrul va avea un restaurant (în spatele teatrului), două galerii de artă, lounge-baruri lângă sălile de spectacol şi o librărie (amplasată în locul fostei Săli Amfiteatru). Pentru absolut toate vor fi organizate licitaţii, la care e mare înghesuială încă dinaintea întocmirii caietelor de sarcini. În prezent, se fac măsurătorile pentru cadastru.

Locul în care se pierdeau zile şi nopţi la cafele, beri, aniversări, concerte, lansări, filme de cinematecă, în week-end-uri, dar şi la reprezentaţiile Teatrului Undercloud, nu va mai găzdui Terasa "La Motoare". Aici a apărut deja noua sală în aer liber "Amfiteatru", ocupând "localul-cu-cel-mai-mult-cer" din centrul Bucureştiului, notează bucurestiacum.wordpress.com. Cu gradene pentru 300 de spectatori, va prelungi stagiunea şi pe timp de vară.

Cei interesaţi să ocupe aceste spaţii– plus librăria, restaurantul din spatele teatrului, cele două galerii de artă, barurile din foaiere – vor putea participa la licitaţii. Firma de avocatură angajată să pregătească toate caietele de sarcini e în plină activitate, iar licitaţiile ar trebui să se organizeze cam în două luni de zile, potrivit spuselor directorului TNB, Ion Caramitru. În cel mai bun caz, toate vor fi funcţionale odată cu începerea stagiunii 2015-2016.

Ca orice furnizor, şi cei care s-au ocupat de Lăptăria lui Enache şi Terasa "La Motoare" au dreptul să participe la aceste licitaţii, singura modalitate prin care marca ar avea continuitate pe acoperişul Teatrului Naţional. Un reprezentant al investitorului a confirmat că firma se va înscrie în cursă – "Nu se poate TNB fără Lăptărie şi Motoare!", a spus el -, cu menţiunea că investitorul ar deţine brand-ul "Lăptăria lui Enache". Totuşi, pe site-ul OSIM nu se confirmă că această marcă ar fi înregistrată, conform sursei citate.

Ion Caramitru a mai precizat că anteriorul contract cu "Lăptăria" şi "Motoarele" nu era încheiat cu TNB, ci cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană, mutat din incinta teatrului din 2011. Cât priveşte Cafeneaua Actorilor, demolată, aceasta avea contract cu Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" şi nu va fi reconstruită.

Vezi poze cu noul teatru AICI

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ