Şeful Gabriel Resources nu crede că proiectul minier Roşia Montană va fi aprobat în acest an

| 17 mar, 2014

Dezvoltatorul proiectului minier Roşia Montană va rata fereastra de oportunitate pentru flotarea la bursa londoneză din cauza întârzierilor apărute în aprobarea proiectului, transmite cotidianul Daily Telegraph.

Compania canadiană Gabriel Resources intenţiona să acceseze piaţa londoneză pentru vânzarea unor obligaţiuni în valoare de 1,5 miliarde de dolari cu care să finanţeze dezvoltarea proiectul minier Roşia Montană.

Însă, din cauza incertitudinii politice, obţinerea autorizaţiilor necesare pentru acest proiect a fost amânată, comentează sursa citată. Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a respins, pe 11 noiembrie 2013, proiectul în forma venită de la Guvern. O a doua încercarea pentru aprobarea proiectului a eşuat în luna decembrie. Între timp, coaliţia guvernamentală a fost modificată, locul liberalilor fiind luat de UDMR.

'Roşia Montană a devenit un subiect de dispută în alegerile prezidenţiale din luna noiembrie', a declarat directorul general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry. 'Aş fi foarte surprins dacă se va întâmpla ceva în restul anului 2014', a mai spus Henry.

Compania Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ intenţionează să dezvolte la Roşia Montană cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri. Compania fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, acţionari fiind compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19,31% şi Gabriel Resources - cu 80,69%.

'România şi politicienii românii trebuie să înţeleagă că acesta este un proiect fantastic care aduce beneficii economice şi alte beneficii în termeni de curăţare a mediului şi refacerea patrimoniului cultural al zonei' a spus Jonathan Henry. 'Nu este vorba doar de cei 20 de ani în care vom fi acolo. Este vorba despre un proces sustenabil care are în centru mineritul şi care va revigora zona pentru mai multe generaţii', a adăugat directorul Gabriel Resources.

În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia.

În schimb, săptămâna trecută, Gabriel Resources a anunţat că ar putea concedia aproximativ 80% din angajaţii subsidiarei sale din România, sau aproximativ 400 de angajaţi, începând cu data de 1 mai dacă perspectivele pentru proiectul minier Roşia Montană nu se vor îmbunătăţi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 mar, 2014
Alina
sa inceapa proiectul
Romania ar avea mult de pierdut daca nici in 2014 nu da drumul proiectului de la Rosia Montana. Motii nu mai au rabdare si ii inteleg, locurile de munca trebuie creatte, investitiile trebuie finalizate

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ