Senatorii PNL contestă, din nou, la CCR hotărârea privind reluarea votului în cazul Dan Șova

| 08 iun, 17:47

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a declarat că a fost depusă, luni, contestaţia în cazul votului pentru Dan Şova la Secretariatul general, acesta urmând să o trimită, în aceeaşi zi, la Curtea Constituţională.

„Am depus astăzi la Secretariatul general, care va depune în aceeaşi zi la Curtea Constituţională, contestaţia noastră privind hotărârea redactată săptămâna trecută în cazul cererii ministrului Justiţiei privindu-l pe domnul senator Dan Şova. După cum ştiţi, încă de la bun început, din luna martie, PSD a tratat acest subiect abuziv. Evenimentele din ultima perioadă ne lămuresc din ce cauză domnul Ponta şi cu PSD au fost interesaţi să prelungească şi ar fi făcut-o în continuare dacă noi nu cream acea presiune, până la urmă presiune în sensul respectării legii. Din păcate, ei au forţat din nou regulamentul şi toate prevederile pe care noi ne bazăm tratând cu lipsă de respect cel puţin, dacă nu cu aroganţă, legislaţia din ţara asta. Am dus demersul până la capăt, aşteptăm ca cei de la Curtea Constituțională să se pronunţe”, a declarat, luni, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc.

Citeşte şi: DAN ŞOVA: Nu mă încurcă cu nimic că trebuie să vin de două ori pe săptămână la poliţie

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ