Şi BNR recunoaşte că majorarea accizei nu a avut impact notabil asupra preţurilor

| 06 aug, 2014

Prezent la prezentarea Raportului privind inflaţia, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a precizat că în ciuda temerilor, acciza la carburanţi nu a avut un impact notabil asupra preţurilor.

Astfel, Mugur Isărescu vine să contrazică toate toate vocile isterizate care în luna martie, preziceau o catastrofă pentru România în cazul în care guvernul va implementa noua acciză de 7 eurocenţi la carburanţi, începând cu 1 aprilie.

Ne amintim cum în luna martie PMP a încercat să se folosească în mod populist de majorarea accizei pentru a intoxica opinia publică. Pentru a convinge oamenii că introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi o catastrofă, oamenii preşedintelui au organizat un marş şi chiar au lansat o petiţie pentru ca executivul condus de Victor Ponta să anuleze iniţiativa. În ciuda eforturilor PMP şi a sprijinului oferit de Traian Băsescu, popularii nu s-au bucurat de prezenţa românilor la proteste. Totuşi, pentru a arăta că deţin un sprijin consistent, oamenii preşedintelui au falsificat mare parte din semnăturile petiţiei depuse la Guvern. Cu toate că popularii au eşuat lamentabil la acea vreme, oamenii fideli preşedintelui şi Traian Băsescu din când în când afirmă că adoptarea noii accize de 7 eurocenţi a fost un dezastru.

În ciuda lamentaţiilor opoziţiei şi a şefului statului, Banca Naţională a României a arătat că acciza nu a avut un impact asupra inflaţiei. Ca urmare a asigurării unui echilibru macroeconomic de către guvern, instituţia bancară a redus, pentru acest an, prognoza de inflaţie de la 3,3% la 2,2% şi de la 3,3% la 3% pentru 2015. De altfel, la raportul anterior, din luna mai, BNR a modificat prognoza de inflaţie de la 3,5% la 3,3% pentru 2014, semn că acciza nu a avut niciun impact asupra preţurilor şi a nivelului de trai aşa cum încercau să sugereze unele voci. Totodată, BNR a anunţat pentru acest an şi că prognoza privind rata medie a inflaţiei se va afla în jurul valorii de 1,4%.

Datele din economie imediat după implementarea accizei au arătat că această măsură nu a majorat preţurile la alimente. Potrivit datelor INS, în luna aprilie faţă de luna martie, alimentele s-au ieftinit în medie cu 0,06%. Cele mai importante ieftiniri au fost înregistrate la cartofi (-3%), ouă (-3%) şi zahăr (-1,7%). În acelaşi timp, în aprilie, comparativ cu luna martie, tarifele la energia electrică s-au ieftinit cu aproape 1% iar gazele cu 0,85%. De altfel, în luna aprilie a fost înregistrat un minim istoric al inflaţiei de 1,04 procente. Astfel, având în vedere că salariul a fost cu 5,5% mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut iar inflaţia a avut o valoare de 1,04%, puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 4,6%.

În ciuda isterizării unor lideri politici din opoziţie sau a presei fidele liderului de la Cotroceni, acciza la carburanţi nu a avut efectele devastatoare prezise. Datele economice au arătat o creştere constantă a consumului care a fost alimentată de creşterea veniturilor populaţiei şi de scăderea inflaţiei. În acest context, după cum a arătat-o şi guvernatorul BNR, creşterea preţurilor nu poate fi influenţată de nivelul accizei, ci de riscurile ce provin din exterior. Mai exact, riscurile la adresa ţării noastre privin din creşterea volatilităţii fluxurilor de capital adresate economiei româneşti ca urmare a neîncrederii investitorilor în economiile emergente din regiune.

Citeşte şi: MUGUR ISĂRESCU: Văd România în zona euro când vom traversa Carpații pe o autostradă

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 aug, 2014
Alfred Bulan-sociopat
Iată că au trecut mai bine de şase luni, iar efectele accizei se văd: consumul de carburant a scăzut proporţional, încasările suplimentare sunt mai mici cu 50% decât era estimat, iar banii pe care guvernanţii se jurau că îi vor băga în autostrăzi şi drumuri vor merge să acopere o parte din gaura lăsată în buget în urma scăderii cu cinci puncte procentuale a C.A.S-ului.
07 aug, 2014
cantautor
a crescut pretul la combustibil..
nu are impact notabil la Guvernator...
dumnealui are salariul de 5-600 mil lei vechi lunar
mai are si podgoria
mai este si membru in zeci de comitete si comisii
in plus,benzina pentru deplasari o suporta institutia
07 aug, 2014
Stepfan
...
cresterea accizei cu o suma insignifianta nu a afectat viata este un lucru evident dar spune la ce televiziune te uiti ca sa iti spun ce gandesti. Nici pe vremea comunistilor nu era atata indoctrinare cum este acum. Incearca sa gandesti singur ...sau deja te doare capu.. dai la B1 sau A3 si stai linistit gandesc ei si pentru tine :)
07 aug, 2014
Av.Mateuta Fetita
da,introducerea accizei a dus la scaderea tuturor preturilor..
a fost o masura buna
atunci,impactul fiind favorabil,acciza ar trebui marita lunar..
da,n-ai scris asa,dar ai dat impresia ..
sluga..sluga lui Sultanescu si B.Teodorescu,via Ghita
apropo:ce mai face unchiuletul Stoica,ala ce dorea CFR-ul gratis..
i-a dat Sova banii inapoi?cati din ei?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ