Stelian Tănase: Majorarea taxei TV este pe agendă. Insolvenţa nu poate fi evitată

| 25 mar, 2014

Preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a declarat, marţi, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că s-a convenit asupra unui proces de restructurare a televiziunii publice.

Preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a declarat după întâlnirea cu premierul Victor Ponta că organigrama TVR  ar trebui refăcută  pentru a face un organism competitiv şi invocând modelul BBC.  Nu este prima oară când Stelian Tănase invocă modelul BBC. Acesta i-a convins pe membrii CNA cu "modelul BBC" pentru a obţine o nouă licenţă pentru postul Realitatea TV.

Săptămâna viitoare, marţi, se va alege un CA care va încheia un provizorat care a provocat destule nelinişti şi daune TVR.

"Odată cu instalarea CA, activitatea TVR va intra în normal", a spus Stelian Tănase. El a precizat că a convenit cu Ponta asupra unui proces de restructurare, de reorganizare a TVR în baza legii 85/2006, notează Mediafax.

Tănase şi-a exprimat speranţa că vor fi luate decizile necesare, în aşa fel încât în 2-3 ani să se treacă la un "format BBC", care va însemna şi crearea unui structuri comune cu radioul public.

"Sper ca în curând Guvernul să ia măsurile necesare şi să putem trece la această reformă profundă a TVR, de fapt o restructurare de proporţii în aşa fel ca într-un număr de doi ani, poate trei - proiectul meu este până în 2016 - să trecem la un format BBC care va însemna de fapt şi crearea unei structuri comune cu radioul public", a spus Stelian Tănase.

"Ea (organigrama, n.r.) este gândită altfel, în urmă cu 40 de ani, aproape 50 de ani, iar Legea 41/1994 este complet depăşită şi nu mai funcţionăm. Este exact ca un Trabant cu care vrem să întrecem maşinile care se produc anul ăsta sau să intrăm în competiţie cu celelate televiziuni. Deci trebuie restructurată", a spus Stelian Tănase.

Stelian Tănase a mai spus că are sprijinul politic pentru a-şi continua activitatea la şefia TVR.

Majorarea taxei TV este pe agendă, însă în acest an nu se va putea face

Preşedintele - director general interimar al TVR, Stelian Tănase, a declarat după o discuţie cu premierul Victor Ponta, că majorarea taxei TV este o chestiune aflată în discuţie, pe agendă, el arătând că, în opinia sa, majorarea nu se va putea aplica în acest an.

"În programul stabilit cu premierul azi nu s-a evocat acest punct (majorarea taxei, n.r.), pentru că l-am discutat săptămâna trecută cu argumente pro şi contra. Nu pot să spun că în acest moment am luat o decizie fermă în sensul unui calendar şi în sensul unei sume pe care telespectatorul român va trebui să o plătească, dar este o problemă pe agendă. Dacă îmi cereţi o evaluare, cred că în acest an nu se va putea face", a spus Stelian Tănase.

El a spus că taxa TV din România este cea mai mică din Europa.

"Este ce mai mică taxă, e mai puţin de 11 euro, în timp ce o republică mică, aşa cum este Muntenegru, plăteşte 26. Polonia plăteşte 50, Elveţia undeva la 360 şi ceva de euro. Dar când cumpărăm de pildă Campionatul Mondial, preţul e acelaşi şi pentru elveţieni şi pentru suedezi şi pentru români", a spus Stelian Tănase.

Insolvenţa nu poate fi evitată la TVR

"S-a discutat şi acest lucru (despre insolvenţă - n.r.), cum s-au discutat şi alte scenarii. Există pe masă, este o problemă care trebuie rezolvată, dar avem în minte şi alte propuneri. Mâine, după şedinţa de Guvern, premierul Ponta va ieşi să dea mai multe explicaţii, multe sunt tehnice şi ţin de fiscalitate, administrare, restructurarea taxelor", a spus Stelian Tănase.

El a spus că organigrama TVR trebuie refăcută neapărat şi că se va merge pe modelul BBC.

Întrebat dacă poate fi evitată insolvenţa TVR, Stelian Tănase a precizat: "Dacă mă întrebaţi pe mine, ce cred eu, eu cred că nu".

"Dar mă gândesc mai mult la ceea ce înseamnă restructurare, reformă, mai mult decât neapărat insolvenţă, deşi această discuţie se face în temeiul Legii 85/2006 care este Legea insolvenţei", a adăugat Stelian Tănase.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 mar, 2014
Spartacus
TVR
Da, domnu' Stelian Tanase. Aveti dreptate, Taxa e cea mai mica. Siveniturile romanilor sunt cele mai mici. Si programul TVR e cel mai slab din lume (lumea civilizata). Aveti o multime de angajati cu valoare O (zero) absolut. Probabil ca salariile lor sunt peste venitul mediu...
25 mar, 2014
gica
televiziune
cand se va retrage taxa radio si televiziune din factura de energie electrica? nu mi se pare normal sa platesc ceva ce nu mi se ofera.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ