Tăriceanu îşi lansează partidul pâna la finalul săptămânii. 20 de parlamentari PNL se alătură formaţiunii

| 01 iul, 2014

Fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la biroul de la Senat, că săptămâna aceasta va avea loc evenimentul de lansare a Partidului Liberal Reformator, menţionând că "probabil" peste 20 de parlamentari PNL se alătură acestei formaţiuni.

"În această săptămână vom avea evenimentul de lansare a partidului, este Partidul Liberal Reformator", a spus Tăriceanu, precizând că lansarea va avea loc joi sau vineri, în funcţie de programul de la Senat, în funcţie de durata sesiunii extraordinare dedicate ratificării Acordului UE - R. Moldova.

"Dacă dezbaterile vor fi mai lungi, ori îl facem joi după-amiază, spre ora cinci, sau vineri dimineaţă", a spus Tăriceanu.

Despre numărul parlamentarilor PNL care i se alătură în acest partid, Tăriceanu a spus: "Sunt colegi care şi astăzi m-au sunat să îmi spună că doresc să se alăture şi bineneţeles că i-am invitat". El a adăugat: "Probabil că sunt 20, dacă nu chiar peste".

Întrebat cine i se va mai alătura în acest partid, din parlamentarii care nu şi-au anunţat încă demisiile din PNL, Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că este vorba despre Mihai Stănişoară, Daniel Barbu şi Sorin Ilieşiu. "Îi aştept pe fiecare să facă anunţul", a spus Tăriceanu.

El a mai menţionat că a început discuţiile privind dezvoltarea în teritoriu a formaţiunii. Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că este "la curent cu aceste decizii pe care le-au luat unii din parlamentarii PNL, şi care sunt justificate".

"Un partid cu pretenţiile PNL face un Congres la care, nu numai că se adoptă moţiuni verbale, noţiune pe care nu a mai auzit-o, dar în două zile de congres nu se dezbate nicun fel de proiect politic, care să se adreseze cetăţenilor", a spus Tăriceanu.

Potrivit acestuia, "PNL continuă linia lui Crin Antonescu de a nu discuta nimic, decât atacuri la persoană, calificative la adresa unuia sau altuia, şi nimic legat de viaţa socială", iar acest lucru este "inexplicabil" şi contribuie la cota slabă în sondaje a acestui partid dar şi la gestul unor parlamentari de a pleca.

 

 

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ