Tăriceanu: Sunt revoltat de atitudinile și pozițiile autoritare manifestate de domnul Antonescu

| 06 mai, 2014

Călin Popescu Tăriceanu cere organizarea unui Congres Extraordinar în PNL imediat după alegerile europarlamentare. El îl critică pe actualul preşedinte al partidului, Crin Antonescu, într-o scrisoare deschisă publicată pe Facebook.

Direcţia pe care o va urma Partidul Naţional Liberal (PNL) trebuie decisă la un congres extraordinar organizat imediat după alegerile din 25 mai, a scris marţi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu pe pagina sa de Facebook, într-o scrisoare adresată liberalilor.

'Direcţia pe care o va urma PNL trebuie decisă în cadrul unui Congres Extraordinar organizat imediat după alegerile din 25 mai. Soarta partidului trebuie decisă de toţi liberalii într-o dezbatere vie şi liberă şi nu de câteva persoane în spatele unor uşi închise. Numai prin dialog şi transparenţă putem face ca Partidul Naţional Liberal să renască mai unit şi mai puternic, iar prin el să punem bazele unui proiect naţional solid. Partidul Naţional Liberal merită şansa de a redeveni un partid care să dea direcţia în care se va îndrepta România. Eu, personal, voi face tot ce îmi stă în putinţă să îi acord această şansă', le-a transmis Tăriceanu foştilor colegi de partid.

Tăriceanu precizează că, prin această scrisoare, face un apel la toţi foştii şi viitorii colegi să se alăture acestui demers de salvare şi reconstrucţie a PNL.

El arată că acum 25 de ani s-a înscris în PNL pentru că a văzut în acest partid 'un adevărat respect pentru dreptul la libera opinie', adăugând că, în prezent, 'sub conducerea actualilor lideri, libera exprimare nu mai există, fiind înlocuită cu autoritarismul conducerii'.

Fostul liberal se declară 'revoltat de atitudinile şi poziţiile autoritare' manifestate de liderul PNL, Crin Antonescu, căruia îi reproşează că, atunci când l-a criticat ca şef de partid, nu a luat în considerare varianta excluderii lui Antonescu din PNL.

Călin Popescu-Tăriceanu vorbeşte şi despre plecarea din PNL, ca despre un 'dezacord' al unui vechi liberal faţă de 'modul în care este condus acum partidul, cu lipsă de viziune şi politica pumnului în gură'.

În continuare, acesta precizează că nu a înfiinţat un nou partid politic pentru a nu-i leza pe liberali şi pentru a nu le diminua şansele la alegerile europarlamentare, criticând totodată faptul că la nivelul conducerii PNL s-a instaurat 'haosul' şi nu există 'niciun plan real şi fezabil'.

Fostul preşedinte al PNL mai susţine că are încredere în proiectul asumat şi angajat de USL în 2012.

'Cred că PNL-ul nu îşi poate permite să întoarcă spatele celor care au avut şi au încredere în Uniunea Social Liberală. Cred că partidul nu îşi poate asuma fuga de la guvernare. Cred că prezenţa PNL în Guvernul USL este mandatul pe care alegătorii ni l-au dat în 2012. Sunt adeptul acestei soluţii, şi nu al celei de a preda partidul lui Traian Băsescu, cel care, începând din 2005, a făcut totul ca să îl distrugă', mai scrie Tăriceanu pe Facebook.

loading...

Ştirile orei

46 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ