VICTOR PONTA, mesaj despre parteneriatul STRATEGIC cu SUA

| 14 iun, 13:05

Prim-ministrul României Victor Ponta salută aniversarea a 135 de ani de relaţii diplomatice cu Statele Unite ale Americii.

"România şi cetăţenii săi au în Statele Unite şi în naţiunea americană un aliat strategic, un partener de nădejde şi un prieten adevărat. Apreciem sprijinul consecvent şi contribuţia valoroasă a Statelor Unite ale Americii la transformarea ireversibilă, modernizarea şi devenirea democratică a României ca partener strategic şi membru respectat al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene.

Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, ancorat în valorile, principiile şi interesele comune inclusiv privind angajamentul pentru asigurarea securităţii naţionale şi aliate, reprezintă o dimensiune definitorie a politicii externe a României, care influenţează benefic profilul său internaţional.

Vocaţia şi potenţialul acestui Parteneriat, aşa cum sunt enunţate în obiectivele “Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA” din 2011, oferă premise clare pentru aprofundarea legăturilor existente între România şi Statele Unite, de la domeniul de excelenţă al cooperării în materie de securitate şi militare, la cel economic, educaţional şi al schimburilor interumane, aflate pe o traiectorie ascendentă.

SUA vor avea pe mai departe în România acelaşi partener solidar şi de încredere în transmiterea unui răspuns adecvat la ameninţările la adresa securităţii internaţionale şi în susţinerea partenerilor apropiaţi din regiunea Mării Negre şi din Balcani pentru împlinirea aspiraţiilor la un viitor mai sigur, mai paşnic şi mai prosper în cadrul comunităţii de valori euro-atlantice”, a declarat Prim-ministrul Victor Ponta.

România rămâne ferm angajată în consolidarea relaţiei şi alianţei privilegiate cu SUA, privind acest parteneriat ca pe un semn al încrederii reciproce şi ca pe o garanţie pentru securitatea, dezvoltarea şi prosperitatea viitoare a ambelor state.

Citeste si: SCHIMB de replici între PONTA şi Palatul Cotroceni. PREMIERUL, declaraţii despre KLAUS IOHANNIS

Si ambasada STATELOR UNITE ale AMERICII a transmis un mesaj in care este specificat faptul ca Romania este un partener puternic si se doreste colaborarea incontinuare cu tara noastra pentru o economie de clasa mondiala.

"Acum, când intrăm în următorii 135 de ani de relaţii diplomatice şi mai departe, dorim să colaborăm cu România pentru a construi o economie de clasă mondială, în care antreprenoriatul şi realizările individuale sunt sărbătorite şi generează creştere economică. (...) Vom coopera pentru a ne asigura că statul de drept înseamnă justiţie egală pentru toţi şi că ţările noastre sunt protejate de flagelul criminalităţii transfrontaliere şi terorismului. În final, vom explora toate posibilităţile de a uni popoarele noastre în susţinerea obiectivelor noastre comune şi a prieteniei noastre din ce în ce mai profunde. Făcând aceste lucruri, vom întări împreună faptul că nu vom compromite niciodată valorile pe care sunt întemeiate alianţa şi parteneriatul nostru strategic. Este datoria noastră colectivă să garantăm protejarea, consolidarea şi păstrarea acestor idei şi instituţii, nu doar acum şi în următorii 135 de ani, ci pentru toate generaţiile viitoare", se afirmă în comunicatul ambasadei SUA, difuzat duminică.

Ambasada americană remarcă totodată eforturile susţinute, de-a lungul anilor, ale multor diplomaţi din ambele ţări "pentru a construi, menţine şi consolida relaţia" începută în urmă cu 135 de ani.

Citeste si: VICTOR PONTA, mesaj de ultimă oră

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ