Azi ar trebui să aibă loc prima dezbatere prezidențială. Iohannis fuge însă de Ponta

| 10 noi, 2014

Intrăm pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, confruntare electorală al cărei rezultat va avea o importanță definitorie pentru viitorul României. Cu toate acestea, dezbaterea electorală este departe de a avea intensitatea și mai ales tematica la care ar fi firesc să ne așteptăm într-un asemenea moment.

Sigur, replicile electorale între cei doi candidați și taberele care îi susțin nu lipsesc. Însă, din nefericire pentru buna informare a alegătorilor care vor fi chemați duminică la urne, până la acest moment nu s-a decis încă o confruntare directă între cei doi prezidențiabili.

Și aceasta cu toate că, la scurt timp după ce au fost anunțate primele estimări ale rezultatelor din turul I, Victor Ponta a lansat către oponentul său, Klaus Iohannis, invitația de a participa împreună la patru dezbateri găzduite de cele mai importante televiziuni de știri (B1TV, Realitatea TV, România TV și Antena 3). Numai că, de o săptămână de zile, Klaus Iohannis face tot posibilul să fugă de o întâlnire directă cu Victor Ponta, invocând, atât personal cât și prin interpuși, tot soiul de pretexte și de variante alternative.

Mai întâi, candidatul ACL a propus ca dezbaterea să aibă loc la Universitatea din Timișoara, apoi a oferit varianta unei dezbateri organizate de IPP, pentru ca, în weekend-ul care tocmai a trecut, să îl scoată la înaintare și pe președintele Traian Băsescu, care s-a oferit să găzduiască la Cotroceni o asemenea confruntare între candidați. Între timp însă, deși propune tot soiul de variante alternative, Klaus Iohannis nu a reușit să explice în mod credibil de ce fuge de mass-media.

De ce s-ar teme un candidat de medierea obiectivă a jurnaliștilor, preferând tot soiul de alte alternative, dacă nu cumva speră că astfel va reuși să își creeze un avantaj față de adversarul său, printr-o moderare partizană? Și, apoi, de ce ar avea nevoie de o asemenea moderare partizană Klaus Iohannis, dacă, în realitate, nu s-ar teme de o confruntare cu Victor Ponta?

Iese astfel la iveală că nici chiar Klaus Iohannis nu crede în capacitatea sa de a-l învinge în luptă dreaptă pe contracandidatul său. În spatele fugii candidatului ACL de dezbaterile care ar fi putut să asigure o confruntare obiectivă între proiectele celor doi candidați se ascunde așadar frica de a nu se face de râs.

Klaus Iohannis își dovedește astfel încă o dată disprețul față de un electorat, căruia altminteri îi solicită să aibă încredere în el, dar, în schimb, îi refuză dreptul de a se informa corect înainte de a face o alegere de o importanță covârșitoare. Ceea ce, s-ar putea să îl coste electoral pe candidatul ACL chiar mai mult decât o posibilă prestație  nesatisfăcătoare într-o dezbatere electorală față în față cu Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 noi, 2014
cantautor
grajdanul de la externe si-a facut datoria fata de PSD
Cristian Tudor Popescu spune ca scandalul sectiilor de vot din strainatate, soldat cu demisia ministrului de Externe, arata faptul ca lui Victor Ponta incepe sa-i fie teama ca va pierde alegerile prezidentiale.

"Singura interpretare este nesiguranta lui Ponta, incepe sa-i fie teama, incepe sa nu excluda posibilitatea de a pierde duminica alegerile si stim ce inseamna asta, 'Daca pierdem prezidentialele scapa cine poate', despre asta cred ca este vorba. Dl Ponta nu controleaza lucrurile, nu stiu cum se poate rezolva aceasta situatie. Dl Corlatean nici nu are voie sa-si dea demisia acum, ci dupa turul 2. Faptul ca refuza sa rezolve problema spunand ca nu exista baza juridica....cum nu exista? Se poate face, se da o OUG daca se doreste. Ce e impotriva legii sa asiguri oamenilor posibilitatea sa voteze? Cum sa fie asta impotriva legii?", a declarat CTP la Realitatea TV.
10 noi, 2014
ferenczy gygy
Victor Ponta este pe punctul de a instaura dictatura personală în România. Pe surse a apărut varianta ca Robert Cazanciuc să preia interimatul la MAE. În acest fel, Ponta este candidat, premier şi ministru al culturii în acelaşi timp. Socrul este şeful senatorilor PSD din Senat. Pe lângă ministerul Justiţiei, vărul Cazanciuc ar prelua şi externele. Iar la interne este naşul de botez al fiului lui Ponta, Gabriel Oprea. Fraţilor, în ce ţară am ajuns să trăim?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ