Băsescu: Investiţiile Oracle au transformat România într-un hub global al companiei

| 19 mai, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a primit-o luni, la Palatul Cotroceni, pe Safra Catz, preşedintele Oracle, context în care a afirmat că investiţiile Oracle au transformat România într-un hub global al companiei, creându-se aproximativ 2.700 de locuri de muncă.

 

'În timpul întâlnirii, domnul preşedinte Traian Băsescu a ţinut să aprecieze investiţiile companiei Oracle în România, care au transformat ţara noastră într-un hub global al companiei şi care, în prezent, creează în jur de 2.700 de locuri de muncă', arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, Safra Catz i-a mulţumit şefului statului pentru suportul continuu pe care l-a acordat companiei de la intrarea pe piaţa românească, dar şi pentru faptul că această afacere de succes a pornit de la invitaţia de a investi în dezvoltarea centrului operaţional din ţara noastră pe care preşedinte Traian Băsescu i-a adresat-o în anul 2005 în timpul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii.

Safra Catz a vorbit şi despre faptul că reprezentanţa Oracle în România a ajuns să fie a patra cea mai importantă reprezentanţă a companiei la nivel global şi a doua din Europa, după cea din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

'Doamna Safra Catz a menţionat, în timpul discuţiilor, şi succesul de care se bucură programele educaţionale derulate de Oracle în România, numai anul trecut la cursurile de specializare în domeniul IT participând în jur de 100.000 de tineri şi peste 2.000 de profesori de liceu', mai precizează Administraţia Prezidenţială.

La întrevederea de la Palatul Cotroceni, Safra Catz a venit însoţită de tatăl său, originar din România.

'L-am adus pe tatăl meu', i l-a prezentat preşedintele Oracle pe tatăl său şefului statului, care a replicat că este român. 'Oportunitatea de a vă întâlni este un moment pe care îl apreciez foarte mult', i-a transmis Traian Băsescu Safrei Catz.

El a afirmat că şi tatăl său este din aceeaşi regiune ca tatăl preşedintelui Oracle.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ