CĂTĂLIN PREDOIU şi ELENA UDREA readuc aminte viziunea economică a regimului Băsescu

| 29 iul, 2014

Cătălin Predoiu şi Elena Udrea, cei doi lideri ai opoziţiei concep în continuare relansarea economică prin sacrificarea populaţiei, cel mai evident exemplu constituindu-l refuzul implementării reducerii CAS sau lipsa de sprijin pentru modificarea legii Educaţiei.

Reducere CAS. După ce zile în şir şeful statului a susţinut sus şi tare că reducerea CAS este nesustenabilă şi că modificările aduse proiectului legii educaţiei sunt neconstituţionale, o serie de oameni fideli preşedintelui au sărit la atac la adresa guvernului. Printre cavalerii credincioşi ai liderului de la Cotroceni care s-au remarcat în atacurile la adresa cabinetului condus de Victor Ponta se numără Cătălin Predoiu şi Elena Udrea.

Modificări legea educaţiei. La strigătul de luptă al liderului de la Cotroceni la adresa guvernului, pe tema proiectului de lege al educaţiei, Cătălin Predoiu a sărit să apere vechea lege, ce s-a remarcat prin inadvertenţe ce riscau să paralizeze sistemul de învăţământ. Prim-vicepreşedintele PDL a atacat actuala coaliţie declarând că modificarea Legii educaţiei promovată de Guvern "pune pe butuci toată reforma învăţământului" şi arată "o optică nu numai stângistă, nu numai socialistă", ci "mafiotică" asupra sistemului de învăţământ.

Citeşte şi: Reducere CAS 2014. Senatul a adoptat reducerea CAS la angajator. Camera Deputaţilor este decizională

În ciuda declaraţiilor bătăioase, democrat-liberalul ignoră faptul că modificările aduse legii sunt rezultatul unor lungi discuţii şi negocieri dintre actorii implicaţi în actul educaţional. Mai mult, liderul democrat-liberal nu apreciază abordarea incluzivă a guvernului, prin care elevii mai slabi nu sunt abandonaţi, ci sunt încurajaţi să îşi depăşească potenţialul educaţional şi să deprindă abilităţi profesionale pentru a-şi găsi în cele din urmă un loc de muncă. Dacă Predoiu ar fi fost cu adevărat preocupat de soarta Educaţiei, în loc să fie patetic prin declaraţii sforăitoare, putea să participe activ la dezbaterea publică a ordonanţei de urgenţă atât timp cât ea s-a aflat în stare de proiect, însă Cătălin Predoiu alege să fie demagog precum modelul său de la Cotroceni.

Nici Elena Udrea nu s-a lăsat mai prejos la capitolul demagogie. Având în vedere că televiziunile nu prea o mai bagă în seamă în ultima perioadă, preşedintele PMP a încercat să fie în ton cu moda zilei, postând pe Facebook, în propria-i manieră, date ale bugetului general consolidat pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2014. Elena Udrea a argumentat că încasările la buget sunt mai mici decât prognozele de la început de an şi că astfel ”reducerea CAS nu este sustenabilă și că preşedintele a procedat corect în momentul în care a retrimis legea către Parlament”. Din dorinţa de a interpreta datele în defavoarea actualului exectutiv, fosta consilieră de la Cotroceni se face că nu vede faptul că în primele şase luni ale anului au crescut încasările la buget şi ignoră voit impactul financiar pozitiv al aplicării reducerii CAS.

Citeşte şi: Modificări legea educatiei. Sistemul de învăţământ reacţionează pozitiv la schimbările propuse de Guvern

Prin modul în care critică guvernul, cei doi moştenitori ai gândirii politice a lui Traian Băsescu arată că în realitate nu sunt decât două portavoci ale şefului statului, incapabili să depăşească modelul absurd şi profund păgubos pentru societatea romînească pe care acesta l-a promovat. Cei doi lideri ai opoziţiei concep în continuare relansarea economică prin sacrificarea populaţiei, cel mai evident exemplu constituindu-l refuzul implementării reducerii CAS sau lipsa de sprijin pentru proiectul legii Educaţiei. Cei doi lideri ai dreptei par a fi blocaţi în doctrina consacrată de Traian Băsescu, şi anume aceea a tăierilor. Singurele măsuri pe care le cunosc şi le susţin cei doi lideri sunt politicile aducătoare de tăieri, care blochează creşterea economică şi sabotează majorarea nivelului de trai.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 iul, 2014
narcis manole
PREDOIU PRESEDINTE!
Cine are putina minte si stie sa citeasca oamenii, macar putin, poate sa observe linistit ca nu este un articol tocmai correct...si ca alaturarea celor doi este nedreapta. Udrea e cu proiectul ei, cu Basescu....iar Predoiu cu proiectul sau care nu include PMP sau Udrea sau Basescu. Nici nu se compara...Udrea=oportunista...Predoiu=profesionist...iar viitorul presedinte al Romaniei este logic...CATALIN PREDOIU
30 iul, 2014
ANTONESCU C - - -
CIORDITORII
CĂTĂLIN ŞI PARAŞUTA SE GÂNDESC ŞI -ŞI AMINTESC CUM AU PARTICIPAT LA JAFUL DE LA ARLO SLATINA IMPREUNĂ CU BĂSESCU ...... CE VREMURI !!!!!!!!!!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ