Ce au fost de fapt evenimentele Mişcării Populare şi PDL

| 24 mar, 2014

Dezbaterea organizată de Fundatia Mișcarea Populară în București şi mitingul de la Cluj-Napoca pus în scenă de PDL au reuşit să scoată în evidenţă o dată în plus lupta fratricidă dintre cele două formaţiuni.

Sâmbătă, la Cluj-Napoca, PDL a mobilizat câteva mii de persoane la un miting de protest la adresa actualei guvernări. În faţa activiștilor mai multor organizaţii de partid din ţară mobilizate în oraşul de sub Feleac, mai marii partidului în frunte cu Vasile Blaga, Theodor Stolojan, Monica Macovei şi Cătălin Predoiu au făcut declaraţii războinice la adresa guvernării. Marele absent a fost însă Emil Boc care, deși a autorizat mitingul organizat de PDL, din care încă face parte formal, a ales să participe la dezbaterea de la Bucureşti a Fundaţiei Mişcarea Populară.

De altfel, lipsa lui Emil Boc de la mitingul organizat în oraşul pe care îl păstoreşte s-a dorit a fi o nouă provocare la adresa conducerii democrat-liberale, primarul Clujului încercînd astfel să forțeze o dată în plus excluderea sa din PDL. De altfel, Vasile Blaga a recunoscut că neparticiparea la miting a lui Emil Boc şi înscrierea în Fundaţia Mişcarea Populară reprezintă un semnal clar al despărțirii edilului de PDL. Totodată, într-o declarație cu aluzie directă la Emil Boc, liderul formațiunii democrat-liberale a declarat că aceia care vor să trădeze partidul din interior şi să sprijine PMP ar fi mai bine să meargă în acest „acest partid de traseişti“.

Tot de o provocare au avut parte democrat-liberalii și din partea PMP, care, prin intermediul Fundației care îi poartă numele, a organizat o dezbatere în Capitală, pentru a-și testa relevanța în raport cu PDL și a obtura vizibilitatea protestului formațiunii lui Vasile Blaga. Iar în acest sens, formațiunea lui Eugen Tomac a mobilizat și ”artileria grea”, aducându-l la dezbatere inclusiv pe Traian Băsescu.

Vasile Blaga nu a dorit însă să rămână dator în acest război fratricid dintre PDL şi PMP. Șeful democrat-liberalilor a dorit să atragă atenţia că PMP nu va intra în Parlamentul European indiferent câte eforturi face acest partid de a rupe din PDL. În sfârșit, pe scena mitingului de la Cluj-Napoca, Vasile Blaga a dezavuat orice alianţă cu PMP după alegerile europene: „Tot aud că după 26 mai nu știu ce o să se întâmple, o să ne pupăm și o să se rezolve toate. N-o să se întâmple nimic. Eu cu trădători nu stau la masă!”, a spus liderul PDL.

Dincolo însă de declarațiile belicoase ale lui Vasile Blaga la adresa PMP şi de atitudinea popularilor la adresa PDL din cele două manifestări de la sfârșitul acestei săptămâni nu rămâne mai nimic. Duelul de la distanţă dintre cele două partide dovedeşte încă odată incapacitatea celor două formațiuni de a depăşi spirala conflictualităţii în care au intrat. Iar din acest război fratricid, dincolo de provocări și lovituri sub centură, electoratul nu se alege cu nimic constructiv.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 mar, 2014
goPontaNemaPresident
Ciprian,hai tata,vino acasa....nu mai face analize critice...
s-a bagat malai la cooperativa...
avem ce manca..
24 mar, 2014
cantautor
tu ce-ai fi vrut sa ramana,dupa manifestarile astea?
ceva constructiv,gen USL?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ