Ce vrea liderul maghiar de la IOHANNIS

| 11 dec, 2014

Eurodeputatul Tokes Laszlo a declarat joi că alegerea noului preşedinte al ţării, Klaus Iohannis, este o dovadă de unitate exemplară a românilor şi maghiarilor, unitate care nu a mai existat din 1989, de la căderea regimului Ceauşescu.

'Consider că suntem martorii unei schimbări de regim, cu ocazia alegerilor prezidenţiale. După 25 de ani, darul cel mai mare al acestei aniversări jubiliare, după părerea mea, ar fi să intrăm în a doua fază decisivă a schimbării de regim', a declarat, într-o conferinţă de presă, Tokes.

Întrebat care ar fi aşteptările sale de la noul preşedinte, Tokes a declarat că nu doreşte să se înşele aşa cum s-a întâmplat după 1989.

'Aştept o nouă schimbare de regim, să o numesc aşa, continuarea procesului de schimbare de regim ce a început în '89. Pornind de la declaraţia noului preşedinte ales, Klaus Iohannis, conform căreia face un legământ că nu lăsăm să se piardă nimic din ce s-a câştigat în '89, noul preşedinte are intenţia şi, presupun, programul de a continua înfăptuirile dobândite cu 25 de ani în urmă, şi să continue democratizarea ţării, lupta împotriva corupţiei, schimbarea clasei politice postcomuniste, democratizarea şi rezolvarea cauzei minorităţilor, rezolvarea situaţiei comunităţii maghiare, care este la fel, o cauză foarte importantă a democratizării, dar pentru acestea este nevoie de susţinerea continuă a alegătorilor, deoarece el singur nu ar fi în stare să înfăptuiască toate aceste deziderate', a declarat eurodeputatul.

În privinţa minorităţilor şi a etniei maghiare, Tokes a precizat că doreşte un preşedinte partener.

'Considerăm că preşedintele ţării ar fi un partener pentru toată ţara, pentru toate clasele şi toate straturile sociale ale ţării, tot aşa şi un partener al comunităţii maghiare. Şi, conform unei înţelegeri comune, este de aşteptat, după 25 de ani, să se ajungă la o soluţie în privinţa situaţiei şi drepturilor noastre din România', a menţionat Tokes Laszlo.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 dec, 2014
grisa
hai ca esti dus...
Tokes asta e dus rau : ce drepturi nu le-au fost respectate ? Ei vor o enclaqvizare a Romaniei: hai sa ne facem fiecare "particica noastra de tara ! " De dragul de-a-si justifica retributia,pescuieste in ape tulburi ,un preot ce predica dezbinarea, ura revansarda , rar mi-a fost dat sa intalnesc. Dupa revolutie l-am privit cu oarecare simpatie dar nu-i decat un " crai de curte veche" un mascul ca atatia altii, de-i fug ochii doar dupa femele( n-am spus " femei "). De-a dreptul penibila aceasta clamare vesnica a "drepturilor minoritatilor " maghiare. Cu ce sunteti mai grozavi decat romanii , aveti si voi "uscaturile " voastre"( de-ar fi sa te numesc numai pe tine, separatistul lui peste prajit ). Eu sunt roman din Ardeal si intotdeauna m-am inteles bine cu vecinii mei, indiferent de ce nationalitate erau, otravitor de suflete !
11 dec, 2014
gica
Si ce prevede intelegerea comuna ....?tradarea romanilor ..si a tarii care l-a ales presedinte...???
26 dec, 2014
MARIA PUSA
Tokes, sovinul
Dragi cititori, acest fiu de preot reformat, el insusi preot reformat are un frate in US sovin ca si el si sunt convinsa ca are legatura cu tot ce s-a intamplat in RO dupa 89 intre romani si maghiari si mai ales graba cu care maghiari si-au facut partid etnic. Au reusit sa intre la guvernare,cum/ de ce?
Mai mult toate demersurile lor chipurile ca nu au drepturi( vor doar privilegii, romanii sa inteleaga asta pentru totdeauna). Apoi vor cu orice pret, si daca s-ar fi putut alipeau atunci TRANSILVANIA, IN 89. Imi amintesc de prf MURESAN POMPEI care mi-a spus f clar: asteapta sa-si arborize steagul unguresc , si o vor face daca vor avea prileju.
Ma intreb : oare de ce nimeni nu stie si nu scrie ce legaturi are si a avut TOKES cu fratele lui din US(absolvent de politehnica din Cluj-Napoca, PROMOTIA 1966).Sunt curioasa sa aflu detalii, eu mi le inchipui.....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ