Cea mai mare UMILINŢĂ pe care a suportat-o Vadim Tudor de la o femeie. IMAGINEA care l-a bântuit tot restul vieţii

| 15 sep, 10:48

Rona Hartner a fost femeia care l-a umilit pe Corneliu Vadim Tudor în urmă cu câţiva ani de zile. Totul s-a întâmplat la ”Marius Tucă Show”, unde cei doi au fost puşi faţă în faţă. Senatorul Corneliu Vadim Tudor a acuzat-o atunci că ar fi avut o aventură cu președintele Emil Constantinescu. Sătulă de injuriile politicianului, actrița s-a ridicat de pe scaun, i-a arătat degetul mijlociu și a plecat din studio.

La vremea aceea, Corneliu Vadim Tudor îl acuza pe Emil Constantinescu că ar fi avut o relaţie amoroasă cu Rona Hartner, o mult mai tânără actriţă extrem de apreciată peste hotare. Mai mult, Corneliu Vadim Tudor susţinea că are în posesie jurnalul intim al actriţei, în care era descrisă presupusa aventură cu şeful statului.

Psihologi şi specialişti în studierea arhivelor serviciilor secrete afirmau pe atunci că "jurnalul" Ronei, cumpărat de Vadim, era realizat după o schemă folosită în studiile de caz ale fostei Securităţi. Experţii au stabilit că documentul ar fi putut fi opera unui autor în vârstă, cu convingeri naziste şi care ar fi avut legături cu Securitatea. De asemenea, a exista şi o fotografie în care Rona Hartner şi Emil Constantinescu apăreau unul în braţele celuilalt. Rona a mărturisit că ea şi preşedintele au dansat la un eveniment organizat de facultatea al cărei rector era Constantinescu.

Invitată la "Marius Tucă Show", în 1999, Rona Hartner a fost pusă faţă în faţă cu Vadim Tudor. De aici până la un scandal monstru nu a fost decât un pas. Corneliu Vadim Tudor o jignea, spunându-i că este ”prostituată, stripteuză și amanta lui Emil Constantinescu”. Atunci, artista i-a arătat degetul mijlociu lui Vadim Tudor, s-a ridicat de pe scaun și a plecat din studio.

CITEŞTE ŞI  CORNELIU VADIM TUDOR, gest CUTREMURĂTOR înainte de MOARTE

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 sep, 12:33
Mucanu Aurel
Vadim si Rona
Ulterior Rona a marturisit ca acel conflict la TV cu Vadim a fost un simplu spectacol, un show TV.
15 sep, 16:58
Eva
Castig de acasa
Castiguri part-time!Oamenii ne cauta fara incetare!Aceasta oportunitate le-a mers tuturor direct la suflet!Poti sa incepi acum,fara sa ai niciun fel de experienta!Vei primi pe e-mail cursul care te va ghida pas cu pas. Vei avea asistenta nonstop de la membrii echipei! Cere detalii mai multe la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ