Cred că Diaconescu îşi face iluzii dacă îşi închipuie că e altceva decât un iepure

| 18 iun, 2014

Dintre toţi candidaţii la prezidenţiale care au apărut în dreapta eşicherului politic, niciunul nu a reuşit până în prezent să îl întreacă pe Cristian Diaconescu la capitolul penibil.

De exemplu, fiind invitat marţi la emisiunea ”Sub semnul întrebării” de la postul B1 TV, Diaconescu a ţinut să declare că ”în România nu sunt personaje politice periculoase. Ponta e foarte grăbit în a avea control, în a avea un anume gen de autoritate, destul de neatent la ce se întâmplă în jur. E un tip dinamic. Cred că Ponta își face iluzii că-l voi menaja în cursa pentru președinție”.

Întrebat mai apoi dacă ar fi periculos ca premierul Victor Ponta să ajungă președinte, Diaconescu a precizat că problema este, de fapt, concentrarea puterii în mâinile unui singur partid: ”Nu Ponta în sine cât ideea ca o singură formațiune de acest tip să aibă toată puterea în România. Aș încerca să mă opun ca orice fel de partid politic, pe o democrație fragedă ca a noastră, să își încredințeze sistemul democratic românesc într-o singură unitate frâiele. Trebuie să existe un echilibru”. Ca o ironie a sorţii, partidul despre care vorbeşte domnul Diaconescu cu atâta ură este exact partidul pentru a cărui şefie se bătea în urmă cu mai mulţi ani, înainte de a se redefini ideologic şi de a trece cu nonşalanţă de la stânga la dreapta.

Revenind însă la atacurile aşa zisului prezidenţiabil al PMP la adresa premierului Ponta, acestea sunt greu de luat în seamă, mai ales dacă avem în vedere cariera sa politică. Până la congresul Mişcării Populare, expunerea publică a lui Cristian Diaconescu era aproape inexistentă, fostul ministru refugiindu-se de mai mulţi ani în postura de consilier prezidenţial. Apoi a avut loc lansarea cu fanfară a ”candidatului” PMP Cristian Diaconescu, în fapt un anunţ sec făcut de noua preşedintă a PMP, Elena Udrea, fără niciun fel de vot de validare.

De atunci Diaconescu îşi joacă rolul de candidat până la paroxism. Astfel, el a mers până la a face declaraţii belicoase la adresa unui premier care domină categoric toate sondajele de opinie şi care a demonstrat românilor ce înseamnă o activitate guvernamentală eficientă bazată pe un program de guvernare coerent. Indiferent dacă Victor Ponta va candida sau nu la prezidenţiale, între el şi Cristian Diaconescu există o diferenţă enormă din toate punctele de vedere. Admiţând pentru o secundă că Diaconescu ar reprezenta ceva mai mult decât un candidat iepure, şansele sale în faţa lui Victor Ponta sunt oricum cvasi-inexistente.

În schimb, declaraţii de genul celor făcute de noul preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară sunt dovada nivelului de slugărnicie de care Diaconescu dă dovadă în raport cu stăpânii săi politici. Sau Cristian Diaconescu chiar crede în şansa sa de a ajunge la Palatul Cotroceni pe o poziţie mai înaltă decât cea pe care o ocupa anterior. Oricare ar fi explicaţia, ea nu îl scuteşte pe liderul PMP de la absurditatea propriilor sale afirmaţii, care nu au nimic de a face cu realitatea. În final, Cristian Diaconescu este reprezentativ pentru calitatea politicienilor ce îl înconjoară pe Traian Băsescu, care speră ca şi după alegerile din toamnă să mai poată face politică la cel mai înalt nivel.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 iun, 2014
Lollekay
Bineinteles ca intre d-nul Diaconescu si Vicor Ponta este o diferenta enorma. D-nul Diaconescu este un bun profesionist care si-a luat diplomele pe merit si nu prin copy-paste. Iar guvernarea plagiatorului este departe de a fi eficienta, in afara ministrilor corupti nu s-a evidentiat cu masuri reale pentru crestere economica , ci doar prin jupuirea omului de rand prin taxe si impozite. Domnisoara totul se plateste pe lumea asta, inclusiv minciunile pe care le aruncati in spatiul virtual.
18 iun, 2014
bibi
D-na Elena Constantin , asta e primul articol scris de tine? PSD-ista fanatica vad ca esti, probabil ca ai si vise erotice cu Tonta asta al tau, dar nu imi povestii de comunisti. Pai dupa ce din greseala am citit pseudo-articolul asta chiar m-am hotarat definitiv sa il votez pe Diaconescu. Poti sa o iei la fuga si sa te opresti cand nu mai ai cap.
19 iun, 2014
costin
Du-te la Cotroceni, Bibi, ca e zi de leafa! Sau, mai bine, treci pe la Bercea Mondialu' ca e in bani!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ