Culmea campaniei – economiștii lui Iohannis acuză CE că dă date favorabile lui Ponta

| 14 noi, 2014

Datele INS confirmă doar ceea ce estima prognoza Comisia Europene, care a comunicat pentru România o creştere de 1% în trimestrul 3 din 2014 faţă de trimestrul precedent şi de 1,6% în trimestrul 4 din 2014. Și orice discuţie despre recesiunea tehnică se termină aici. Sau oare și Comisia Europeană ține cu Ponta?

Nici nu au apărut bine datele INS că Iohannis a ieșit în conferință de presă să ne cânte piesa cu ‘săraca economie’. Nu, stați să vedeți, zice Iohannis, sunt trunchiate informațiile! Și imediat i-au sărit în ajutor ‘tehnocrații’ de buzunar, să acuze o instituție publică a României că ar modifica datele oficiale, transmise către și estimate și de Comisia Europeană, ca să îl favorizeze de Victor Ponta.

Faptele sunt următoarele: Institutul Național de Statistică a publicat, vineri dimineață, evoluția Produsului Intern Brut pentru trimestrul III al anului 2014, aceeași raportare trimestrială pe care instuția o face de fiecare dată.

Potrivit cifrelor revizuite, economia a crescut în primele trei luni, deci România nu a fost în recesiune tehnică, aşa cum anunţaseră bazându-se pe date provizorii autorităţile europene. PIB-ul din trimestrul întâi a urcat cu 0,5%, comparativ cu o scădere de 0,1% la ultima revizuire anunţată, în timp ce scăderea din T2 a fost de numai 0,3%, față de o scădere de 0,9% anunțată inițial. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară de anul trecut, România a avut o creștere economică de 2,8%.

Citeşte şi: Klaus Ioahnnis și „economiștii” din spatele său ar trebui să ceară scuze în fața cetățenilor

Iohannis a ieșit la scurt timp după anunțul INS într-o conferință de presă, ca să declare că “o raportare de acest tip cred că am văzut-o undeva în decembrie 1989 cu cineva venind turuind date la sfârşit de cincinal. Foarte, foarte subţire această raportare”. “Sunt prea puţine date ca să am încredere”, susține Iohannis în legătură cu informațiile oficiale ale unei instituții a statului român, înființată de Alexandru Ioan Cuza în 1859!

Apoi intră în scenă economiștii lui Iohannis, ‘tehnocrați’ de buzunar, băieții lui Lucian Isar, care se visează ministru al Finanțelor într-un guvern ACL care nu mai vine. “Avem de-a face cu o posibilă manipulare a cifrelor pe trimestrele 1 și 2, acolo unde INS a anunțat ajustări mari, de 0,6 pentru fiecare în parte”, crede analistul economic Radu Limpede.

Florin Cîțu consideră, la rândul lui, că am putea avea de a face cu anumite “corelări între ajustarea datelor INS și anii electorali”. De ce, domnule Cîțu? De ce doar atunci când datele nu îi convin candidatului dvs. suspectați imixtiune politică. Nu sunt tot date furnizate de către aceiași profesioniști care au estimat “recesiunea tehnică”, pe care domnul Iohannis a purtat-o în piept cu mândrie pe parcursul campaniei electorale? În cazul acela de ce nu ați pus sub semnul întrebării profesionalismul celor de la INS?

Datele INS confirmă doar ceea ce estima prognoza Comisia Europene, care a comunicat pentru România o creştere de 1% în trimestrul 3 din 2014 faţă de trimestrul precedent şi de 1,6% în trimestrul 4 din 2014. Și orice discuţie despre recesiunea tehnică se termină aici. Sau oare și Comisia Europeană ține cu Ponta?

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 noi, 2014
askmenoquestions
Turul 2
http://youtu.be/VT98cxy2pAs

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ