Mircea Diaconu: În niciun caz nu îl sprijin pe Klaus Iohannis

| 14 noi, 2014

Europarlamentarul Mircea Diaconu dezminte, vineri, afirmaţiile potrivit cărora ar fi transmis o scrisoare de susţinere a candidatului ACL, Klaus Iohannis, şi precizează că are un singur vot de dat în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale pe care-l va acorda aşa cum va crede de cuviinţă.

Alegeri prezidenţiale 2014.  "Sunt la volan, în drum spre ţară. Aud că în vâltoarea campaniei electorale unii s-ar fi apucat să distribuie fluturaşi sau scrisorele, cum că l-aş sprijini pe domnul Iohannis. În niciun caz ! Nu pot jigni inteligenţa oamenilor spunându-le pe cine să voteze. Cât despre mine, voi merge cu siguranţă să votez. Am un singur vot, al meu şi o să fac cu el ce vreau eu, aşa cum sper că veţi face şi voi', a scris Mircea Diaconu pe pagina sa de facebook.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, pe acest subiect că din câte ştie Mircea Diaconu nu a transmis o scrisoare de susţinere a candidatului ACL. 'A fost trimisă şi o scrisoare, vezi Doamne, din partea lui Mircea Diaconu, de susţinere pentru Klaus Iohannis, pe care Mircea Diaconu n-a transmis-o', a declarat Liviu Dragnea.

Citeşte şi: Ce spun sondajele înainte de încheierea campaniei

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ