Dacă CCR ține la credibilitatea ei ca instituție

| 03 mar, 2014

În ultimii aproape zece ani de zile, Curtea Constituțională a fost obligată în nenumărate rânduri să arbitreze conflicte de natură instituțională, generate de către președintele Traian Băsescu și obsesia acestuia de a controla absolut toate pârghiile de putere.

Am avut așadar nenumărate sesizări de neconstituționalitate vizând proiecte de lege, sau activitatea și atribuțiile executivului. Din păcate însă, nu întotdeauna răspunsul dat de către Curtea Constituțională s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, în multe situații CCR ajungând chiar să își contrazică propria jurisprudență sau chiar să forțeze interpretări arbitrare ale Legii Fundamentale.

Urmarea acestor decizii controversate este aceea că, din păcate, Curtea Constituțională este astăzi percepută prea puțin drept un arbitru imparțial, ci, mai mult, ca un jucător activ, ale cărui decizii sunt influențate în mod nepermis de interese politice. Ca urmare, de fiecare dată când discutăm despre un conflict de constituționalitate pe care CCR este chemată să îl judece, în ecuație apar imediat și calculele legate de modul în care judecătorii se vor pronunța, funcție de susținerea politică de care au beneficiat la numire.

La fel s-a întâmplat și imediat după ce președintele Traian Băsescu a anunțat că ar putea să conteste la CCR legitimitatea viitorului guvern. La nici câteva ore după ce șeful statului și-a expus planul, în spațiul public au și început să apară calcule privind modul în care vor vota judecătorii Curții în cazul unei asemenea sesizări. Iar concluzia acestor calcule este că Traian Băsescu ar putea să obțină o decizie favorabilă, dat fiind că, teoretic, va dispune de sprijin din partea celor patru judecători pe care i-a numit la CCR, dar și a celor patru numiți de PDL, respectiv de PNL.

O asemenea decizie ar însemna însă un dezastru din punctul de vedere al credibilității Curții Constituționale. Chiar și pentru un neinițiat, prevederile Legii Fundamentale legate de remanierea guvernamentală și situațiile în care încetează mandatul guvernului sunt cât se poate de clare.

Cu atât mai mult, așadar, judecătorii de la CCR, care sunt specialiști reputați în drept constituțional ar trebui să respingă la unison o eventuală sesizare de neconstituționalitate venită din partea președintelui Băsescu. Mai mult, o asemenea sesizare nici măcar nu ar trebui să fie admisibilă, dat fiind faptul că actuala Lege Fundamentală nu lasă nicio urmă de îndoială asupra procedurii de urmat.

Rămâne desigur de văzut dacă șeful statului își va duce amenințarea până la capăt, mai ales că a anunțat că se va consulta cu specialiști în drept constituțional, care de principiu ar trebui să îl convingă că nu are niciun fel de temei juridic pentru a invoca un conflict care să necesite arbitrajul Curții. Dacă însă totuși va fi chemată să se pronunțe, Curtea va avea o șansă extraordinară să își reabiliteze imaginea în ochii românilor și să demonstreze că poate funcția totuși cu imparțialitatea și obiectivitatea cerute de către Legea Fundamentală.

 

Tag-uri: ccr, traian basescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ