Daniel Constantin: ALDE este împotriva numirii lui Ungureanu la şefia SIE

| 29 iun, 17:17

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) se va exprima împotriva solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director al SIE, a anunţat luni co-preşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, transmite Agerpres.

 

"ALDE mâine (marţi - n.r.) va fi împotriva solicitării pe care preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o către Parlament şi anume de a-l valida în funcţia de director al SIE pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu", a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, motivele pentru care ALDE nu va vota sunt foarte multe.

Citeste si: Bătălia SIE. Gorghiu: PSD este încercuit. Dragnea: Vom intra într-o altă etapă de colaborare

"Principala temere a fost legată de imparţialitatea de care ar mai putea da dovadă domnul Ungureanu după ce o perioadă extrem de îndelungată a avut o activitate politică într-o anumită direcţie, din acest punct de vedere noi considerăm că pentru o astfel de poziţie (...) este nevoie de imparţialitate. Faptul că avut această abordare politică pentru o perioadă foarte lungă, faptul că este asociat cu o guvernare tristă a PDL aceste sunt argumente suficiente pentru ca grupul nostru să hotărască să fie împotriva acestei propuneri", a spus Constantin.

Întrebat dacă parlamentarii ALDE vor fi prezenţi marţi la plenul reunit, el a spus că "modalitatea în care vor acţiona mâine va fi stabilită după discuţiile din Coaliţie".

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ