Victor Ponta, atac la MRU: Vă rog să decideţi singuri dacă este de râs sau de plâns

| 30 iun, 16:22

Premierul Victor Ponta l-a atacat dur pe Mihai Răzvan Ungureanu, tocmai în ziua în care va fi votat în funcția de director al SIE de către plenul Parlamentului. În acest sens, Victor Ponta, care se află încă internat în Turcia, le aduce aminte liberalilor ce spunea MRU despre ei în urmă cu mai puțin de două luni.

Liderul PSD a postat, pe pagina sa de Facebook, un citat în care Mihai Răzvan Ungureanu i-ar fi criticat pe liberali, spunând despre aceştia că sunt trişori şi lacomi.

"Vă rog să citiți și să decideți singuri dacă este de râs sau de plâns - ce spunea Mihai Răzvan Ungureanu despre PNL pe 27 Aprilie anul acesta:

«În urmă cu trei ani, ați trisat și ați câștigat. Ați mizat pe foamea de putere, ați speculat nemulțumirea românilor, ați negociat cu lașii, i-ați cumpărat pe cei mai slabi și ați câștigat marele premiu: accesul la resursele statului. Din care apoi v-ați înfruptat lacom, așa cum ați învățat în toate guvernările din urmă.

Celor curioși și dornici să știe de mine le răspund astfel: n-am dispărut nicăieri. Am doar răbdare» - contul de Facebook al lui MRU, pe 27 aprilie.

Ce spun azi «trișorii» lideri ai PNL", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

În continuare, premierul a postat un articol de presă în care se menţionează faptul că Alina Gorghiu a declarat, luni, că nici ea, nici Vasile Blaga nu au fost consultați de președintele Klaus Iohannis cu privire la nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE. Chiar şi aşa, Gorghiu a precizat că liberalii vor susține "categoric" această propunere, ea fiind agreată "unanim" la nivelul partidului.

Mihai Răzvan Ungureanu va afla marţi dacă Parlamentul acceptă propunerea preşedintelui Klaus Iohannis ca senatorul PNL să revină în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. PSD a boicotat dimineaţă şedinţa Comisiei de control SIE, iar MRU nu a putut fi audiat.

 

 

 

 

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 iul, 08:49
ilidia
mikymaus
Afirmatiile individului , "ca altfel nici ca pot sa-i spun",fac parte din ciclul "rade ciob de oala sparta".

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ