Liviu Dragnea avertizează UNPR în privinţa lui MRU: Vom intra într-o altă etapă de colaborare

| 27 iun, 15:44

Liviu Dragnea, coordonator politic al PSD, a transmis un nou mesaj de avertizare către UNPR, afirmând că, dacă vor vota pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, se va intra într-o altă etapă în colaborarea din Coaliţie.

Liviu Dragnea nu este la primul mesaj de avertizare în privinţa susţinerii lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE.

„Vrem cu tărie să continuăm guvernarea, dar nu în orice condiţii. Dacă UNPR va vota pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, atunci probabil că vom intra într-o altă etapă de colaborare. Noi nu putem să stăm să aflăm de la televizor cum să votăm pentru anumite proiecte. Orice s-ar întâmpla, PSD este un partid puternic şi cu cele mai bine definite structuri, de aceea se tot încearcă distrugerea sa. În câteva zile Victor Ponta va reveni în ţară şi lucrurile se vor calma”, a spus Dragnea, citat de ziarul Argeşul.

Citeşte şi: Mihai Răzvan Ungureanu înapoi la SIE? Un pic de scepticism nu ar strica

Cu doar o zi înainte, Dragnea se întreba retoric cum de MRU are susţinerea liberalilor, aceiaşi liberali care l-au dărâmat din funcţia de premier prin moţiune de cenzură.

"Practic, este imposibil pentru noi să acordăm un vot de încredere pentru un om în care nu avem încredere. Indiferent ce se spune despre politică, un minim de demnitate și de respect de sine trebuie să aibă ( ...). Nu avem încredere. Noi suntem foarte curioși cum cei de la PNL, care au participat cu noi să fie dat jos MRU, pe care-l criticau foarte mult în timpul campaniei electorale, dintr-o dată, brusc, vor avea încredere în el", a declarat Liviu Dragnea.

Membrii birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au ajuns la un acord pentru convocarea Biroului Perlament Reunit, luni, la ora 13.00, potrivit unor surse politice. Convocarea se face pentru a se stabili votul în plen pe propunerea preşedintelui Kaus Iohannis de numire a senatorului PNL Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al SIE

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ