De ce putem reduce CAS

| 13 iun, 2014

Ca urmare a reducerii cheltuielilor guvernamentale şi a rezultatelor economice peste aşteptări înregistrate anul trecut şi în primul trimestru al acestui an, premierul Victor Ponta a anunţat joi că, din toamnă, executivul va putea aplica reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator.

Reducerea CAS la angajator şi neimpozitarea profitului reinvestit reprezintă două dintre angajamentele fundamentale ale USL reasumate de executivul condus de premierului Victor Ponta imediat după ce liberalii au părăsit guvernarea. Cabinetul a reuşit să implementeze, începând cu 1 iulie, măsura de neimpozitare a profitului reinvestit. În ceea ce priveşte reducerea CAS la angajator cu 5%, guvernul a hotărât să aplice această măsură începând cu 1 octombrie, fără a risca crearea unor dezechilibre de ordin bugetar.

Reducerea contribuţiilor sociale se va face din toamnă ca urmare a rezultatelor pozitive venite din partea economiei iar, conform primului-ministru Victor Ponta, aplicarea acestei măsuri se va face fără a introduce noi taxe sau fără a le majora pe cele existente. "Considerăm că reducerea CAS cu cinci puncte trebuie aplicată chiar de anul acesta şi putem să ne permitem acest lucru.(...)Avem capacitatea, fiind buni gospodari ai bugetului şi având încasări suplimentare şi cheltuieli mai mici, pentru 2014, de a acoperi impactul negativ", a declarat Victor Ponta.

Mulţumită politicilor implementate de guvernul condus de Victor Ponta, România a obţinut în ultimii doi ani o creştere economică cumulată de 4,1%. Mai mult, în primul trimestru al acestui an, România a înregistrat o majorare a PIB de 3,8%, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut.

Avântul economic din primul trimestru a reprezentat, de altfel, şi cel mai mare avans al PIB din întreaga Uniune Europeană. Creşterea economică de anul trecut şi din primul trimestru al acestui an a avut ca suport creşterea producţiei industriale şi a exporturilor. Continuând trendul de creştere de anul trecut, în primele patru luni ale anului 2014, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 14% faţă de primele patru luni din 2013.

Totodată, exporturile au înregistrat o continuă dezvoltare, în primele trei luni ale anului ţara noastră exportând bunuri în valoare de 12,75 miliarde euro, în creştere cu 10,1% faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe lângă stimularea creşterii economice, executivul a reuşit să grăbească ritmul de atragere a fondurilor europene de la 8,53%, cât era în mai 2012, la 35,36%, în iunie 2014. Astfel, în cei doi ani de guvernare, cabinetele conduse de Victor Ponta au reuşit să absoarbă de peste patru ori mai multe fonduri europene decât au reuşit executivele de dreapta în cinci ani şi jumătate.

În condiţiile în care executivul a obținut anul trecut deblocarea tuturor programelor europene presuspendate ca urmare a fraudelor produse în perioada guvernelor Emil Boc şi Ungureanu, până la 6 iunie Romania a primit de la Comisia Europeană suma totală de 8,69 miliarde euro, reprezentând 45,24% din alocarea UE 2007-2013.

Având în vedere rezultatele economice pozitive din economie şi creşterea încasărilor veniturilor la buget, executivul condus de premierul Victor Ponta va putea reduce CAS din această toamnă. Implementarea acestei măsuri va da un nou imbold economiei, stimulând crearea de noi locuri de muncă şi reuşind astfel să scoată la lumină munca la negru.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ