DOCUMENT! Traian Băsescu dă Guvernul în judecată

| 25 ian, 22:28

Traian Băsescu a notificat Guvernul României că l-a acționat în judecată pentru neatribuirea unui imobil pentru folosința sa ca fost președinte al Romaniei, potrivit ştiripesurse. Sesizarea este una nefondată deoarece Guvernul a pus la dispoziţia lui Traian Băsescu o listă cu şapte case dintre care să aleagă una ca reşedinţă încă din luna decembrie însă fostul preşedinte a refuzat unele imobile şi nu a răspuns altor spaţii propuse.

RAAPPS i-a transmis lui Traian Băsescu o listă cu şapte case dintre care să aleagă una ca reşedinţă, printre care apartamentul din Bulevardul Constantin Prezan, unde l-a avut ca vecin pe Adrian Năstase, şi două vile în Snagov, Guvernul spunând că Băsescu a refuzat unele dintre case şi nu a răspuns pentru altele.

Lista i-a fost transmisă lui Traian Băsescu în luna decembrie, când acesta era încă preşedinte, după ce şeful statului a solicitat Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), în atenţia şi a Secretariatului General al Guvernului, să îi fie atribuită spre folosinţă gratuită o locuinţă de protocol cu destinaţia de reşedinţă, alta decât Vila Lac 3, ocupată în prezent, precum şi un spaţiu ca birou de lucru, după încheierea mandatului prezidenţial, conform legii în vigoare.

Pe listă au fost propuse apartamentul cu şase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din clădirea în care Traian Băsescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu (cu o suprafaţă de 279 metri pătraţi), Vila 11 din Snagov (2.189 metri pătraţi), Vila 1A din Snagov (472 metri pătraţi), un spaţiu cu cinci camere şi încă trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri pătraţi), un imobil cu 9 camere din strada David Praporgescu (295 metri pătraţi), un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri pătraţi) şi un apartament cu 8 camere din strada Lev Tolstoi (273 metri pătraţi).

Oficialii Guvernului afirmă că Băsescu a refuzat unele dintre aceste imobile, precum apartamentul din Bulevardul Prezan, şi nu a răspuns în cazul altor spaţii propuse.

Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţi, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP).

Legea mai prevede că locuinţa de protocol nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca preşedinte în funcţie.

Vilele RA-APPS de la Snagov au fost subiect de discuţie, pe finalul anului trecut, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, Ponta spunând că fostul preşedinte nu va primi dreptul de a se muta într-un astfel de spaţiu, iar Băsescu precizând că el nu a cerut o vilă anume, ci un imobil adecvat, conform legii.

Vezi AICI documentul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 ian, 08:48
Adam
Oferte de lucru pentru toti! Foarte multi oameni lucreaza cu noi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]
26 ian, 05:43
irinapop
Pentru cei care comenteaza
Cititi si ceea ce zice Basescu in plangerea sa, nu numai ceea ce scriu slugile lui Ponta pe acest site. Pentru ca se omite esentialul: Basescu a fost de acord cu 2 spatii, dar in realitate nu a primit niciunul.
Mai folositi-va si creierii din dotare.
25 ian, 23:23
dudu
atribuirea unui sediu fostului presedinte al Romaniei
Domnule Presedinte Basescu, ati procedat f.f. bine ca ati actionat in judecata guvernul condus de Ponta. Acest om nu stie sa respecte legea , desi este procuror. Ar fi trebuit sa-i cereti daune morale.
26 ian, 01:42
Marc
atribuirea unei locuinte
nu corespund inaltimii sale ... ma lasi; LOL
26 ian, 08:26
POPA ILEANA
DUDULE..... DU-TE SI BAGA CAPUL IN W.C ...BOULE!
02 feb, 20:18
ESTELLA
Stiate domn ,cu tot fespectul ,cine nu a respectat legea ,PONTA sau BASESCU,scoate capul dintre umeri si judeca cu creierul ,nu cu fundul .Dar in prealabil noi astia ce al-am ales ,ne-a respectat si pe noi ,nu asa ca vezi ,,CU CE MANA DAI CU AIA PRIMESTI .''

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ