Doi medici timișoreni vor monta un plămân artificial unui rănit în incendiul de la clubul Colectiv

| 05 noi, 14:02

Doi medici de la Secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean Timișoara vor monta un plămân artificial unui pacient aflat în stare critică, victimă a incendiului din clubul Colectiv, internat la Spitalul 'Dr. Bagdasar-Arseni' din București.

'Sunt doi medici de la ATI, dr. Marius Păpurică și Claudiu Neamțu, care au plecat deja la București, iar vineri mai pleacă încă cinci medici de ATI, care vor rămâne acolo să desfășoare activitate medicală, inclusiv serviciu de gardă.

Cei doi colegi care au plecat sunt specialiști în plămânul artificial; Timișoara a fost primul centru care a primit și a utilizat plămânul artificial și ei s-au dus, în prima fază, să instaleze un plămân artificial la un pacient aflat în stare critică. Ceilalți vor rămâne acolo să asigure activitatea medicală', a declarat joi prof. dr Marius Craina, manager general al Spitalului Județean Timișoara.

Potrivit lui Craina, dispozitivul numit 'plămân artificial' este al spitalului din București, dar medicii timișoreni 'au cea mai mare experiență în montarea plămânului artificial'.

'Noi am avut deja peste 50 de cazuri, deci suntem unitatea de ATI cu cea mai mare experiență din România, motiv pentru care au plecat la București să-i ajute', a explicat Marius Craina.

Plămânul artificial a costat 2.000 de euro și a fost utilizat pentru prima dată la ATI Timișoara, în 2013, pentru un pacient cu insuficiență respiratorie acuta severă, la care ventilația artificială nu mai reușea să asigure oxigenarea adecvată și eliminarea dioxidului de carbon. Prin noua tehnică, sângele pacientului este trecut printr-un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces și oxigenarea sângelui.

Dispozitivul este numit și 'plămân artificial', întrucât structura sa este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare, suplinind funcția plămânului atunci când aceasta este compromisă.

Noua tehnică poate fi salvatoare pentru că oferă timpul necesar vindecării plămânilor și reluării unei respirații normale.

De serviciile lui a beneficiat și un pacient cu gripă porcină, care a fost salvat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ