Dragnea: Afirmaţia lui Ungureanu că SIE va face legi este gravă

| 01 iul, 16:52

Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD, a declarat miercuri, la Bacău, că este "surprinzătoare, dar foarte gravă afirmaţia lui Mihai Răzvan Ungureanu că SIE, după ce ajunge el acolo, o să facă legi", transmite Agerpres.

"Este inadmisibil să susţii aşa ceva în condiţiile în care, constituţional, în România legile le adoptă Parlamentul, nu SIE. Dar să sperăm că a fost o scăpare, o efuziune generată de foarte multă adrenalină, probabil generată de emoţiile numirii sale", a afirmat Liviu Dragnea, după o reuniune a Comitetului executiv al Organizaţiei Judeţene PSD.

Noul director SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu afirmase, marţi, în faţa plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, că este nevoie de regândirea pachetului de legi privind siguranţă naţională şi că îşi doreşte schimbarea ''percepţiei păguboase'' care afectează serviciile speciale. "Este nevoie de un cadru legislativ, de o nouă cultură a problematicii de securitate, de acoperirea diferenţelor de cunoaştere dintre comunitatea de profesionişti şi societatea românească în ansamblul ei", declara Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat în cursul întâlnirii cu membrii conducerii organizaţiei judeţene PSD despre guvernare, Liviu Dragnea s-a arătatoptimist în privinţa continuării activităţii guvernului în actuala formulă, dar a adăugat "în condiţiile în care nu ne vom trezi cu o moţiune de cenzură despre interesul naţional".

Coordonatorul politic al PSD a mai menţionat că a vorbit cu premierul Victor Ponta despre recuperarea medicală. "Cu domnul Ponta am vorbit chiar astăzi , era chiar în timpul unei proceduri de recuperare. Este spre bine, dar nu ştie nici el cât trebuie să mai stea. A înţeles că zilele astea urmează ca o comisie de medici să-i precizeze când va putea reveni acasă", a arătat Liviu Dragnea.

De asemenea, el a anunţat faptul că "în curând guvernul va face o rectificare bugetară". "Vor fi sume alocate pentru primăriile care prin Legea Bugetului de Stat nu au mai primit banii din anii precedenţi. Vor fi reglate acum diferenţele. De asemenea, se are în vedere şi o suplimentare pentru investiţii faţă de alocările iniţiale, în special pentru finalizarea de lucrări în infrastructura rutieră şi de sănătate", a mai precizat Liviu Dragnea.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ