Ecaterina Andronescu a rămas fără imunitate

| 19 noi, 2014

Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu ramane fara imunitate parlamentara, dupa ce colegii ei au hotarat ca fostul ministrul al Educatiei sa raspunda in fata legii, in dosarul in care este cercetata.

Ecaterina Andronescu a rămas fără imunitate parlamentară după ce 73 de senatori au votat în favoarea începerii urmăririi penale şi doar 72 de voturi au fost împotriva încuviinţării acesteia.

"Nu sunt între oamenii corupti din aceasta ţară şi vreau să dovedesc în justiţie aceste lucruri. În aceasta luna am trecut prin cea mai neagră perioadă a vieţii mele. Probabil că răul cel mai mare a fost facut si este greu de presupus că voi putea în anii care mi-au rămas din viaţă să pot sa sterg aceasta acuzatie ingrozitor de incorectă şi nedreptă", a declarat Ecaterina Andronescu, cu ochii în lacrimi, în plenul Senatului, unde se discuta şi vota pe cererea de ridicare a imnunităţii în vederea începerii urmăririi penal în dosarul Microsoft.

Citeşte şi: Ecaterina Andronescu: Numele meu nu avea ce căuta în dosarul Microsoft

Comisia juridică din Senat a dat marţi raport de admitere privind solicitarea DNA de declanşare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, ambii senatori PSD, sunt acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi, respectiv, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, în Dosarul Microsoft.

În solicitarea trimisă Parlamentului prin care cere încuviinţarea urmăririi penale, DNA susţine că în perioada în care a fost ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a favorizat compania SIVECO şi a luat mită de la această societate. În schimb, compania ar fi primit tratament preferenţial la încheierea unor contracte publice.

Ecaterina Andronescu face parte din lotul de nouă foşti miniştri care sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu acordarea unor contracte din domeniul IT. În total este vorba de contracte de peste 1 miliard de euro.

Potrivit DNA, Ecaterina Andronescu este investigată pentru modul în care au fost acodate contractele în cadrul proiectului „Sistem Educaţional Informatizat".



loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 noi, 2014
Marcela
In ce tara traim si cum sa credem in independenta justitiei? In timp ce aceasta doamna devine suspect, pe drept sau pe nedrept, nu stiu, devastatoarea de sute de milioane de euro din banii nostri, pe deasupra devenind ulterior acestor performante si candidata la presedintia tarii, blonda prezidentiala, nu este deranjata de nicio cercetare judecatoreasca. Independenta a justitiei este aceasta? Trebuie sa fim increzatori ca justitia functioneaza si ca avem acces la ea cu sanse egale?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ