GHEORGHE ŞTEFAN, audiat la DNA

| 20 feb, 11:47

Primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ a fost adus vineri la DNA, pentru audieri. Gheorghe Ştefan, zis şi 'Pinalti' se află într-o situaţia dificilă în arestul Poliţiei Capitalei, cu serioase probleme de sănătate. Şi la coborârea din duba poliţiei Pinalti a putut fi văzut mult mai slab decât era înainte de arestare, abia ţinându-se pe picioare.

Gheorghe Ștefan a solicitat Curții Supreme să fie eliberat pe motive medicale. Primarul suspendat al orașului Piatra-Neamț, aflat în arest preventiv în dosarul Microsoft, a fost operat recent la coloana vertebrală, actele fiind depuse după ce a fost consultat. Pinalti este suspect de cancer și ar fi suferit, recent, chiar și un infarct. Pe fondul problemelor medicale, Gheorghe Ștefan a cerut clemență în dosarul în care este cercetat penal de către DNA.

Potrivit DNA, Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Joi, Gheorghe Ştefan a fost dus la Tribunalul Piatra Neamţ, pentru un nou termen în procesul în care este judecat pentru spălare de bani prin firme media.

Citeşte şi: NICUŞOR CONSTANTINESCU află astăzi dacă va fi arestat preventiv. Motivarea DNA

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ