UPDATE Horea Uioreanu, trimis în judecată în al doilea dosar

| 07 iul, 2014

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Horea Uioreanu, arestat în altă cauză, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

El este acuzat de instigare la folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată.

De asemenea, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei în cazul a trei inculpaţi: Anca-Elena Albu, la data faptelor subofiţer SRI - Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj, Mihnea-Remus Iuoraş, la data faptelor subprefect Cluj, şi Silvia Bălaj, (mama inculpatei Albu).

În rechizitoriu, procurorii au reţinut în sarcina lui Horea Uioreanu, cunoscând că Elena Albu este lucrător SRI, cu intenţie, a determinat-o, în perioada 2013-2014, să-i permită accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii şi pe care aceasta urma să ia cunoştinţă sau a luat cunoştinţă în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu.

'Scopul urmărit de Uioreanu era să valorifice aceste date în interes personal şi să contracareze eventualele acţiuni ale organelor judiciare care ar viza angajarea răspunderii sale penale. Solicitarea acestor informaţii a fost făcută de preşedintele CJ Cluj pe fondul demersurilor subofiţerului de a se transfera în cadrul Serviciului de Informaţii Externe cu ajutorul acestuia', se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

Anchetatorii au constatat că aceste acţiuni au fost săvârşite cu intenţie, în mod repetat, prin acte materiale distincte, direct sau prin intermediul mamei sale sau a subprefectului judeţului Cluj la instigarea lui Uioreanu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Cluj.

În prezenţa apărătorilor aleşi, ceilalţi trei inculpaţi au declarat că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu aplicarea următoarelor pedepse şi a modalităţii de executare a acesteia, astfel: Elena Albu - 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, Mihnea Iuoraş, 2 ani de închisoare cu amânarea aplicării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, şi Silvia Bălaj, 2 ani de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarele de urmărire penală privind pe ceilalţi inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Curtea de Apel Cluj.

 

Tag-uri: DNA, Horea Uioreanu
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ