Instanța Supremă judecă un nou termen în dosarul Mitrea

| 05 mai, 2014

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) reia luni, 5 mai, judecarea dosarului în care deputatul PSD Miron Mitrea este acuzat de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari.

La ultimul termen din 25 aprilie, procesul a fost amânat, după ce doi dintre martorii chemaţi în instanţă nu s-au prezentat la audieri.

Tot atunci, judecătorii au dispus reluarea procedurilor pentru a identifica un cont al mamei lui Mitrea deschis la o bancă din Germania, notează Agerpres.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector-şef al ISC.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ