Parlamentarii decid soarta deputatului Florin Popescu

| 06 mai, 2014

Raportul Comisiei juridice cu privire la solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu va fi dezbătut şi votat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

''Raportul în ce îl priveşte pe Florin Popescu este pe ordinea de zi, se va discuta mâine (n.r. marţi), va fi votul final la 12,30', a anunţat, luni, secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, conform Agerpres.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, în baza votului, va da un raport către Biroul Permanent împotriva solicitării ministrului Justiţiei cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, a declarat la sfârşitul lunii aprilie luni preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă.

El a precizat că dintre cei 23 de deputaţi prezenţi la şedinţa comisiei (din 27) 15 au votat împotriva cererii, şapte în favoarea acesteia şi unul s-a abţinut.

Deputatul Florin Popescu, membru al Partidului Mişcarea Populară, a fost audiat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor după ce ministrul Justiţiei a trimis conducerii forului legislativ solicitarea DNA de arestare preventivă a acestuia.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Florin Popescu, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al PDL Dâmboviţa, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012, când a candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

DNA susţine că, pentru a împiedica descoperirea faptei de corupţie, omul de afaceri respectiv a livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea.

Tag-uri: DNA, Florin Popescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ