Bătaie de joc marca PDL. Pomana electorală cu alimente alterate

| 02 mai, 2014

Era aproape de neconceput ca anul acesta, an în care românii vor face mai multe drumuri la secțiile de votare, ziua de 1 Mai să nu fie speculată din punct de vedere electoral. La unii le-a ieșit, la alții mai puțin. PDL a înregistrat un eșec de proporții în Arad, unde nici măcar nu au ajuns în faza în care să-și bucure susținătorii cu bucatele electorale pentru că acestea au fost confiscate de Poliție înainte de începerea evenimentului

Asistăm la o altă bătaie de joc marca PDL – pomană electorală cu alimente alterate și fără acte.

Era aproape de neconceput ca anul acesta, an în care românii vor face mai multe drumuri la secțiile de votare, ziua de 1 Mai să nu fie speculată din punct de vedere electoral. Unora le-a ieșit, altora, mai puțin. PDL a înregistrat un eșec de proporții în Arad, unde nici măcar nu au ajuns în faza în care să-și bucure susținătorii cu bucatele electorale, pentru că acestea au fost confiscate de Poliție înainte de începerea evenimentului. Asistăm la o altă bătaie de joc marca PDL – pomană electorală cu alimente alterate și fără acte.

 

Aflăm că sute de kilograme de cartofi, zeci de kilograme de carne și semipreparate din carne au fost confiscate de polițiștii arădeni, în drumul lor spre a deveni tocăniță la ceaun servită de PDL pe post de pomană electorală. Motivul confiscării a fost acela că șoferii care transportau produsele în cele două microbuze nu aveau documente pentru marfa în cauză, ceea ce face imposibil pentru noi să nu gândim la evaziune fiscală. De asemenea, există suspiciuni asupra calității alimentelor, motiv pentru care acestea au fost trimise pentru verificare la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.

 

Goana după voturi dublată de disperarea PDL de a supraviețui acestei campanii electorale au adus democrat-liberalii în situația în care să nesocotească consecințele devastatoare ale acestei acțiuni asupra oamenilor direct implicați. Ce se întâmpla dacă persoanele participante la eveniment s-ar fi îmbolnavit în urma consumării pomenei electorale? Este evident că, pentru PDL, aceste lucruri contează într-o proporție mult mai mică în comparație cu beneficiile la care pedeliștii sperau în urma unei astfel de acțiuni. La fel de gravă este și evaziunea fiscală practicată de PDL. Cazul seamănă destul de mult cu situația în care se află acum Florin Popescu, baronul PMP al puilor electorali.

 

Penibilă a fost și explicația adusă de Gheorghe Falcă, finul lui Traian Băsescu. Conform acestuia, nu există niciun motiv care să justifice acțiunile polițiștilor arădeni, din moment ce toate demersurile au fost întreprinse fără cusur. Mai mult decât atât, Falcă declară că „Poliția a intervenit și a confiscat alimentele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Aceste alimente erau stocate la cantina municipiului Arad. Astfel, de 1 Mai, pensionarii au sărbătorit ziua fără alimente”. Prin urmare, pensionarii erau cei care urmau să se îmbolvăvească în urma consumului acestora.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ