Introducerea votului prin corespondenţă, pe lista dezbaterilor din Parlament

| 19 noi, 2014

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că săptămâna viitoare va fi convocată o Comisie pentru modificarea Legii alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului care să includă şi votul prin corespondenţă, astfel încât 'niciun român să nu fie împiedicat în 2016 să aleagă viitorul Parlament'.

'Votul prin corespondenţă este extrem de important la alegerile pentru camera Deputaţilor şi pentru Senat, care sunt în 2016. Săptămâna viitoare convocăm comisia pentru modificarea legii şi vom discuta acest capitol (n.r. al votului prin corespondenţă). Vom găsi soluţia oportună în aşa fel încât în cel mai scurt timp românii să aibă o lege de alegere a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să includă şi votul prin corespondenţă, care este parte a modelului de vot pe care românii îl au. Vor avea vot prin corespondenţă, vot electronic şi vot direct. Votul prin corespondenţă nu exclude votul direct la urnă. El face parte din Legea alegerilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. Pentru Legea alegerilor locale, dacă se va dori, vom discuta la momentul oportun dacă este util să avem un vot prin corespondenţă. El implică o altă abordare. Pentru alegerile prezidenţiale discutăm peste 5 ani. Prioritatea noastră este să facem astfel încât să facem astfel încât niciun român să nu fie împiedicat să voteze viitorul parlament al României', a afirmat miercuri, Valeriu Zgonea, în plenul Camerei Deputaţilor.

În şedinţa de plen de miercuri, liderul grupului PDL, Tinel Gheorghe, a solicitat dezbaterea propunerii legislative privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, prin mutarea lui de pe poziţia 121 a ordinii de zi pe poziţia 11.

Liderul deputaţilor PDL a subliniat că prin dezbaterea propunerii legislative, printre ai cărui iniţiatori se numără deputatul Eugen Tomac, a dorit să pună 'semnul egal între vorbe şi fapte'.

Solicitarea a fost respinsă de plen, iar Zgonea a explicat că 'proiectul nu are nicio legătură cu votul prin corespondenţă, acest vot este diferit pentru alegerile parlamentare, prezidenţiale sau locale'.

La rândul său, liderul grupului PSD, Marian Neacşu, a precizat că pentru elaborarea unei 'legi funcţionale' este nevoie de o abordare 'calmă'.

'Am discutat cu cei de la Centrul de Cercetări al Camerei Deputaţilor şi am stabilit ca temă comună, în numele meu, ca lider de grup, să mi se pună la dispoziţie care este practica în această materie în ţările europene, în Statele Unite, în Canada, pentru a putea în cunoştinţă de cauză să ne aplecăm cu multă răbdare şi calm asupra acestui proiect legislativ. Dacă am simţit un curent de opinie şi încercăm să ne aşezăm în fruntea lui este o chestiune care în politică este uzitată, dar dacă vrem un proiect legislativ care într-adevăr să fie funcţional şi care să poată să dea posibilitatea cetăţenilor români să se exprime la cele trei tipuri de alegeri, atunci socotesc că demersul în formula pe care vi-l propun este cel corect', a spus Neacşu.

Deputatul Eugen Tomac a precizat că proiectul său este 'cel mai bun', fiind bine documentat.

'Duminică am aşteptat şase ore la Chişinău pentru a-mi exercita dreptul de vot. În urmă cu an am introdus un proiect de lege la care au contribuit, pe parcursul a patru ani, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe, AEP şi au fost studiate toate proiectele de lege privind votul prin corespondenţă care există în UE. Milioane de români au fost umiliţi duminică. Acest proiect de lege este cel mai bun pe care puteam să-l elaborăm vreodată. Prin votul de astăzi aţi dat o palmă umilitoare milioanelor de români care locuiesc în afara graniţelor', a spus Tomac.

Iohannis, după respingerea Legii amnistiei: Deci, se poate!

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ