Iohannis acceptă privatizarea sistemului de Sănătate pentru că așa îi cere un om de 4%

| 07 noi, 2014

Poate că ar trebui să înțelegem că acum Klaus Iohannis este de acord cu tot ce crede Monica Macovei, care a obținut doar 4,44 % în primul tur, doar pentru a primi în turul secund al alegerilor voturile acesteia.

Pe lângă tema formatului în care cei doi candidați rămași în cursa prezidențială ar urma să se întâlnească, un alt subiect aflat în centrul dezbaterii publice este și acela al modului în care candidații eliminați după primul tur se vor plasa. De exemplu, joi, Monica Macovei a declarat că merge pe mâna lui Klaus Iohannis, după ce acesta a acceptat condițiile stabilite de eurodeputată într-o scrisoare deschisă adresată candidatului ACL și prezentată anterior.

Citeşte şi: Mircea Cărtărescu a dezvăluit pe cine susţine în turul II al alegerilor prezidenţiale

În documentul respectiv, Macovei îi cerea lui Iohannis să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, să nu efectueze graţieri individuale „decât pentru oameni aflaţi în nevoie”, să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen și să respecte independenţa justiţiei.

O zi mai târziu, Klaus Iohanis a declarat că punctele cuprinse în scrisoarea Monicăi Macovei se regăsesc deja în programul său prezidenţial și că va face lucrurile enumerate de candidata independentă. Apoi, la câteva ore distanță, fostul ministru al Justiției a ieșit public, declarând că îl va sprijini pe Klaus Iohannis în vederea turului al doilea și adăugând că „marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta”.

În primul rând în analiza acestei situații trebuie să avem în vedere modul în care domnul Iohannis se bătea cu pumnul în piept la începutul săptămânii că el nu va negocia voturi și funcții în perspectiva turului secund al alegerilor. Însă, când Monica Macovei a prezentat cele zece puncte de care era condiționat sprijinul pentru candidatul ACL, Iohannis a ieșit a doua zi, declarând că le acceptă șică este dispus inclusiv să să treacă acest lucru într-un document scris.

Totuși, trecând peste ipocrizia astfel dovedită de către Klaus Iohannis, trebuie să mai avem în vedere și un alt detaliu, și anume acela că, deși fac parte din programul de guvernare al Monicăi Macovei, cele zece puncte invocate anterior nu reprezintă decât o parte din viziunea fostei procurare pentru România. Restul de 90 de propuneri înaintate de candidata independentă conțin o serie de măsuri foarte radicale. De exemplu, în ele se vorbea despre privatizarea completă a Sănătății, măsură care practic ar arunca în aer tot sistemul, liberalizarea rapidă a pieței energiei și gazelor naturale sau despre necesitatea unei reforme constituționale în direcția unui Parlament unicameral cu 300 de aleși.

Citeşte şi: Simona Halep a anunţat pe cine SUSŢINE la alegerile prezidenţiale

Klaus Iohannis nu s-a exprimat în niciun fel față de aceste propuneri, deși din programul domniei sale reiese că nu este de acord chiar cu tot ce voia Monica Macovei pentru România. Sau poate că ar trebui să înțelegem că acum liderul ACL este de acord cu tot ce crede Monica Macovei, care a obținut doar 4,44 % în primul tur, doar pentru a primi în turul secund al alegerilor voturile acesteia.

Klaus Iohannis este disperat după cele aproximativ 20 de procente de care are nevoie pentru a câștiga și pare dispus să făcă orice pentru a le obține. Nu contează astfel că trebuie să facă pe placul unor foști contracandidați care au înregistrat o înfrângere zdrobitoare și care au venit cu un program politic fantasmagoric și deloc adecvat realității din România. În schimb, orice vot contează, indiferent de prețul cerut.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 noi, 2014
alexandru valeriu pantelimon
De asta pierdeti mereu ,pentruca aveti o cultura si un IQ scazut ,mult sub media majoritatii romanilor.
In nici-o tara din lume sistemul national de sanatate nu e lasat in bataia vantului .
08 noi, 2014
LIVIU
intalntalnirea televizata inechidistanta este o prostie
E normal ca Iohanis sa nu accepte o confruntare televizata la o televiziune gen RTV sau Antena 3. Nu vrea sa fie linsat mediatic !
Ce poate raspunde daca RTV il acuza ca " a intermediat o adoptie de copii " pentru o familie germana si ca acesti copii ar fi fost folositi pt trafic de organe ? Si in sprijinul acestei afirmatii ,televiziunea o scoate la inaintare pe o mamicuta care pare ca dupa ce si -a abandonat(vandut) copilul in urma cu 20 de ani incepe brusc sa planga " copilul meu, copilul meu, ce s-a ales de oranele lui interne ? sa fiii blestemat pt raul facut! O femeie saraca isi poate bine invata acest rol pt 100 de lei. Pe cine sa dai apoi in judecata ? Cand raul a fost deja facut .Cam asta e problema. Cine nu este de acord cu mine sa citeasca "Arta războiului de Sunzi" Nu te bati cu inamicul (chiar politic) unde vrea el, cand vrea el ,cu armele lui ; daca o faci asa pierzi sigur.
07 noi, 2014
eltrade
Poate ar fi bine de spus ca si celalalt candidat a acceptat unele propuneri din partea aliatilor sai pentru turul 2. Asta asa pentru a stii ca amandoi au facut cam acelasi lucru . Fiecare cu cati au venit sa-i ofere sprijinul.
08 noi, 2014
Alexandru Valeriu Pantelimon
Celalat s-a remarcat printr-o poltica nationala corecta si a cautat sa elimine catastrofa lasat de lacustele basiste
Cu IQ-ul vostru scazut nu ne mai pacaliti .
Relevante sunt aprecierile institutiilor internationale, dar si comunicatele Institutului fondat de marele D.Gusti ; iar aprecierile de astazi ale guvernatorului Bancii Nationale sunt magulitoare .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ