Klaus Iohannis: Domnul Ponta nu vrea să se întâlnească cu mine, dar eu vreau să mă uit în ochii lui

| 07 noi, 2014

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a declarat vineri, la Brăila, în primul miting electoral din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, că este gata să se întâlnească oricând cu Victor Ponta şi să se uite în ochii lui, pentru că are să-i transmită un mesaj.

'Domnul Ponta, care nu vrea să se întâlnească cu mine, nu ştiu de ce, merge peste tot şi spune că eu nu vreau să mă întâlnesc cu el. Domnul Ponta nu vrea să se întâlnească cu mine, dar eu vreau să mă uit în ochii lui. Păi, aşa cum mă întâlnesc cu voi, aşa vreau să mă uit în ochii lui şi să-i spun: domnule Ponta, habar n-aveţi cum să guvernaţi o ţară, cum vreţi să fiţi preşedinte?', a declarat Iohannis.

Klaus Iohannis a mai spus că în toată campania din turul întâi al prezidenţialelor s-a aruncat cu 'venin şi minciună' asupra sa. 'Aţi fost minţiţi, vi s-a spus că vreau să tai pensiile, mare minciună, eu vreau să ajung preşedintele României pentru a avea un Guvern care să facă să crească economia şi să vă crească salariile şi pensiile', a precizat Iohannis.

Referindu-se la viitorul premier pe care l-a anunţat Victor Ponta, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, candidatul ACL a spus abia aşteapă să îl vadă cum pune în aplicare măsurile care îi vor fi 'impuse' de Partidul Social Democrat (PSD).

'Îl văd pe domnul Ponta venind de mână cu un prim-ministru de vreme bună, cu un prim-ministru care a mai fost o dată prim-ministru. Mă surprinde şi mă întreb cum vrea oare domnul Tăriceanu anul viitor să stea în faţa oamenilor, când PSD îi cere să mărească impozitele şi taxele, când îi cere să renunţe la cota unică. Nu este bine şi nu vă face bine această schimbare', a completat Iohannis.

Co-preşedintele ACL Vasile Blaga a declarat că primul miting din turul al doilea al campaniei pentru prezidenţiale este organizat la Brăila, deoarece 'Klaus Iohannis a ţinut să începem campania electorală aici, datorită respectului pe care îl poartă brăilenilor'.

'Noi, acum, nu alegem între doi oameni, între Ponta şi Iohannis, ci între două moduri de a gândi politica, între două moduri de a veghea viitorul României', a mai spus Blaga.

Prim-vicepreşedintele ACL Alina Gorghiu a declarat, vineri, că în cazul în care PSD nu va dori o dezbatere prezidenţială între Klaus Iohannis şi Victor Ponta se va găsi o formulă pentru a pune presiune pe candidatul PSD-UNPR-PC să accepte dezbaterea. Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut vineri, după discuţiile cu staff-ul de campanie al ACL, că Iohannis nu-şi doreşte să participe la cele patru dezbateri organizate de televiziunile de ştiri.

Citeşte şi: Victor Ponta: Îl invit pe Klaus Iohannis la dezbaterile pe care le cer toți românii!

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 noi, 2014
ANTONIE
SE INVITA UNUL PE ALTUL,DAR NICIUNUL NU DORESTE SA ARUNCE PIATRA MAI INTAI.IOHANNIS AR AVEA TOATE MOTIVELE,DAR PRUDENTA E MAMA INTELEPCIUNII,E PREA UNS CU TOATE ALIFIILE MINCIUNII SI IPOCRIZIEI ACEST PONTA,TOVARASUL MAI TANAR, ,,JUNELE,, D-LUI VADIM TUDOR SI PARINTELUI SAU DE SUFLET SI BUNIC,TOV .ILIESCU.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ