Iohannis: Nu există instabilitate. Ministerele, tehnic, funcţionează. Există o criză guvernamentală

| 13 feb, 2014

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă, întrebat despre apelul şefului statului la liderii USL, că îl poate "linişti" pe preşedintele Băsescu întrucât "starea de instabilitate nu există", iar "ministerele, tehnic, funcţionează", însă "s-a instaurat o criză guvernamentală".

Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care a vorbit despre instaurarea unui climat de instabilitate şi nesiguranţă din cauza negocierilor prelungite din USL, scrie Mediafax.

"Nu cred că s-a instaurat un climat de nesiguranţă. Cu certitudine s-a instaurat o criză guvernamentală care va fi rezolvată într-un fel sau altul. Nu mi se pare o problemă majoră pentru România în această fază, indiferent dacă USL va cădea la pace sau vor fi necesare alte negocieri. România nu este nici în instabilitate, nici democraţia nu este în pericol. Pot să-l liniştesc pe preşedinte", a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, "nu este adevărat" că prelungirea unor negocieri politice înseamnă că "e catastrofă, ţara intră în instabilitate şi alte lucruri la fel de grave şi groaznice".

"Apare impresia că, dacă două partide sau entităţi politice intră la negocieri, trebuie să se termine repede, altfel e catastrofă, ţara intră în instabilitate şi alte lucruri la fel de grave şi groaznice. Nu e adevărat. O negociere politică nu trebuie să se termine nici într-o zi, nici în două, nici în două săptămâni. Dacă aduce ceva şi ceva a existat întotdeauna la negocierile politice. Nu trebuie să ne grăbim peste măsură. Eu cred că, dacă mai stăm un pic, avem răbdare, revine PSD şi renunţă la o solicitare care nu este bună", a spus Iohannis.

El a precizat că, în pofida problemelor din USL, "ministerele, tehnic, funcţionează".

"Sunt miniştri, unii interimari, unii demisionari, dar oamenii din minister sunt acolo. Şedinţele de Guvern se desfăşoară. Se lucrează. Starea de instabilitate nu există. Suntem departe de situaţia ideală în care avem un Guvern care lucrează concentrat, atrage fonduri europene şi face treabă cu încurajarea investitorilor şi a economiei reale. Nu suntem acolo fiindcă există o stare de tensiune", a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, chiar dacă şansele ca negocierile să aibă un rezultat favorabil scad exponenţial cu trecerea timpului, "ele nu ajung niciodată la zero" şi mai există o şansă de reuşită.

În plus, când a fost întrebat dacă liderul PNL, Crin Antonescu, a negociat cu demisia din fruntea Senatului pe masă, Iohannis a răspuns: "Nu au fost hârtii pe masă, doar nişte alune".

El a precizat că nici ieşirea de la guvernare "nu a fost pe masă, lângă alune" şi a spus că speră ca nici la reluarea negocierilor ieşirea de la guvernare "să nu fie pusă pe masă".

Klaus Iohannis a mai fost întrebat de ce se teme PSD de el.

"Nu cred că se teme PSD de mine, nu cred că se teme cineva de mine. Dacă merg în Guvern, eu merg acolo să lucrez, nu ca să încurc treburile. Eu nu sunt încurcătorul nimănui. Nu cred că eu sunt mărul discordiei din USL. Sunt nişte principii de alianţă care s-au mai discutat", a răspuns Iohannis.

Întrebat de ce nu este deja în Guvern, din moment ce Traian Băsescu şi Victor Ponta l-au lăudat, considerându-l "un câştig", Iohannis a răspuns: "Nu ştiţi aia cu pomul lăudat?".

De asemenea, întrebat cine ar trebui să vină cu sacul la pomul lăudat, Iohannis a spus: "Cine are minte. Vom vedea cine sunt aceia".

Preşedintele Traian Băsescu a lansat un apel către liderii USL să găsească de îndată o soluţie la actualele dispute din interiorul alianţei pentru a nu se ajunge la o criză politică, menţionând că s-a creat un climat de instabilitate menit să afecteze credibilitatea ţării, instituţiile şi cetăţenii.

Tag-uri: Klaus Iohannis
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ