Liviu Dragnea, despre candidatura lui Teodor Meleşcanu: Să vedem pentru cine a făcut-o

| 23 sep, 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, crede că în spatele candidaturii lui Teodor Meleşcanu la prezidenţialele din noiembrie stau 'nişte resorturi mult mai adânci', care au determinat de fapt demisia acestuia de la şefia SIE într-o perioadă complicată din punctul de vedere internaţional.

"Mi s-ar părea important să aflăm la un moment dat, ar fi bine cât mai repede, care este resortul real care a determinat această candidatură, pentru că nu are prima şansă dl Teodor Meleşcanu, şi te arunci pur şi simplu într-o aventură dintr-o poziţie foarte serioasă şi foarte importantă. Şi o demisie a unui şef de serviciu SIE din România într-o perioadă extrem de tulbure în regiune, de la un serviciu care este în legătură foarte serioasă cu servicii secrete foarte importante din lume, să faci acest lucru nu poate fi făcut ca o simplă aventură', a afirmat Dragnea, care a fost prezent marţi la lansarea volumului lui Adrian Năstase 'Cele două Românii'.

Potrivit acestuia, Teodor Meleşcanu nu are 30 de ani, deci 'nu poate fi vorba despre un om necopt'.

'Deci, sunt nişte resorturi poate mult mai adânci şi mult mai importante. Poate reuşim să le aflăm acum sau mai târziu, dar nu cred aşa, într-o hotărâre la o ceaşcă de ceai seara, că i-a venit cuiva să candideze. Nu, cred că este o chestiune mult mai complicată. Să vedem pentru cine a făcut-o, nu pentru dumnealui, sigur', a spus Dragnea.

Fostul director al SIE Teodor Meleşcanu şi-a depus marţi la Biroul Electoral Central candidatura la Preşedinţie în calitate de independent sprijinit de Partidul Dreptăţii Sociale, Consiliul Naţional al Societăţii Civile şi Fundaţia Democraţie prin Drept.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ